Viata de dupa EURO 08

….exista! Pe cuvant!

Cum adica nu ma credeti?

My own EURO 08 Review…

Cele doua echipe gazda au reusit sa ma impresioneze doar prin calitatile ospitaliere deosebite. Punct.

In ciuda faptului ca semnalul TV a fost relativ critic (UEFA Media Technology SA a preluat, logic si evident, raspunderea pentru transmisia mondiala si a dat-o, logic si evident, in bara), EURO 08 a inregistrat cote de audienta fenomenale…. 1,191 de milioane de fanatici s-au uitat impreuna la 31 de jocuri, au baut bere, au tremurat, strigat, aplaudat, au cutreierat strazile pana dimineata, s-au pictat reciproc pe fete, au fluturat steaguri……..

Incredibil, doar cifrele relative aduc EURO 08 in top, pe locul 2 dupa sesiunea record din Anglia in 1996.

La fel de rece m-a lasat nenea Ronaldo, pentru ca printre aerele de super star cu veleitati de stil, a marcat 42 de goluri intr-un sezon la Champions League si doar 1 pentru Portugalia. Asa nu!

Dar adevaratul high light al campionatului ramane, pentru mine, numarul de cartonase rosii si galbene: 3 cartonase rosii si unul rosu-galben - care a fost oricum retras. Sa fie felul barbatilor de a ne demonstra ca au invatat sa se poarte frumos cand se joaca pe-afara?

Si ce s-a ales cu viata de dupa EURO 08? Pai ce sa fie…. programul de seara e greu de umplut. A disparut seara dinainte de meci - cu pregatirea sufleteasca aferenta - , seara grandioasa in care este vreun meci sau seara de dupa - revenirea. A inceput sa fie momentul in care trebuie sa reinvatam sa gandim. “Ce facem in seara asta dupa munca?”

Dar si mai tragic declar disparitia barurilor “football free”, a zonelor interzise barbatilor (da da, acele localuri cool in care gagicile sunt servite cu un cosmopolitan, asculta muzica rafinata si se amuza de urletele de pe strazi)….

Oh well, cred ca am sa supravietuiesc si de data asta. Poate in timpul campionatului mondial am sa ma uit la mai mult de un meci. Sau poate ma fac si eu mare si inteleg cat de important, crucial si relevant este fotbalul pentru omenire. Am zis!

Update: stumbling upon luck

…sau ce s-a intamplat cu Maja de cand nu v-a mai scris…. she was taking this cool ride called life and stumbled upon many tiny huge little things.

Bine v-am regasit oameni buni.

N-am fost mancata de nici un extraterestru si nici rapita de fat frumos Am avut o lipsa de inspiratie in de-ale scrisului, furata de valul cotidian si preocupata de revelatii si meta-reflectii… OK…nici chiar asa….dar ultimele luni mi-au adus multe invataturi noi.

Am invatat sa ma cunosc (mai) bine. Si pentru ca nu am absolut nici o scuza ca n-am mai scris, am sa va impartasesc “invataturile” mele….

Am invatat cat de irelevant este felul de a ne castiga existenta, in comparatie cu vointa de fier si dramul necesar de nebunie in a ne urma si trai visele. Visul, visele….acele lucruri din adancul sufletului meu, pe care le transform in viziuni realiste….

Am mai invatat ca varsta e irelevanta, comparand-o cu taria de a lupta pentru dragoste pana la ultima suflare. Si ca, atunci cand unele lucruri s-au sfarsit inainte de a incepe, aceasta simpla recunoastere a situatiei fericeste mai mult decat vrem aparent sa credem….

Mai stiu ca nu ma intereseaza sa aflu ce mi-e scris in stele. Dar ma intereseaza sa pot sa ma deschid in fata vietii si a oamenilor si sa nu uit sa zambesc, desi uneori stelele nu mi-au adus ce mi-as fi dorit eu. Poate…tocmai pentru ca…

Am invatat si sa accept durerea. Nu sa o ascund, sa fug de ea sau sa o imping intr-un sertar uitat al sufletului si sa arunc undeva departe cheia….

Si mai stiu ca unele povesti pot fi adevarate sau nu…. dar ma intereseaza mai mult daca povestitorul isi este lui insusi fidel…. si daca nu si-a tradat niciodata sufletul, inima, visele…. daca stie sa vada frumosul chiar daca unele zile nu sunt frumoase, si daca poate sa se hraneasca si cu frumusetea simpla a vietii….. si daca reuseste sa fie implinit cu toate ca are uneori esecuri…. si tocmai atunci stie sa se ridice si sa spuna un “DA” hotarat vietii….

Sau daca, dupa nopti nedormite si zile pline….gaseste puterea sa se ridice si sa fie acolo pentru cei aproape de sufletul lui… ( al povestitorului)….

Si am mai invatat ca exista anumite lucruri de care nu m-as desparti niciodata in viata…: o cafea buna, o ciocolata si mai buna, o balaceala in lac de munte…. si nu m-as desparti deloc de …mine ….

Salut, sunt eu, un haiduc….

Ma intreb care performanta as aprecia-o mai mult, cea a pretendentului la titlul de “Superstar” sau versiunea originala…..

E o lume mica… si plina de zapada

…si pe youtube gasesc prietenii copilariei….

va prezint un om care da suflet chitarii, cel mai bine intre munti, la gura focului de tabara…!

Clienta fidea, nu mai vreau card de fidelizare…!

        Trafic, lumini, luminite, vant, lume agitata, plase, plasute, s-a terminat sticla de apa, mi-e foame, mai am umpic… se intuneca, semaforul e verde, intersectia s-a blocat, ah, am prins un loc de parcare… repede, sar din masina, mai am 20 de minute si se inchide magazinul. Intru, ochesc raftul, apuc repede 2 produse, stau la coada…    ” Stimati clienti, va multumim pentru vizita dvs si ne bucuram sa va salutam si alta data. Apreciem intelegerea dvs pentru ca inchidem in 20 de minute…” Ah, la fix. Nu plec fara cumparaturile mele. Am zis!

Ajung la casa, e coada lunga dar merge repede. Aveti card de client? Deschid portofelul si incep sa scotocesc… Da am cu siguranta… Imi dau silinta sa-l gasesc repede…dar am ataaaatea carduri: Card de fidelizare de la o drogherie, de la un butic dragut cu haine italiene, de la centrul de infrumusetare, de la un magazin de accesorii, de la companiile aeriene, de la supermarket (evident! ), de la o alta drogherie- cu produse bio , de la un centru comercial enorm… de la benzinarie si spalatorie auto… de la magazinul preferat de mobila si decoratiuni interioare… de la banca, atat cardul de debit cat si cardul de credit… si evident de la asigurarea de sanatate, ca fara chip-ul acela nu ma primeste nici un medic… Sincera, ar mai fi cateva pe care le-am lasat acasa ca nu mai aveau loc in portofel…

Cat de genial… orice om isi poate face un tablou despre stilul meu de “consum” doar dupa cardurile insirate mai sus.

Cardul de clienti este unul dintre cele mai reusite instrumente de marketing direct, pentru ca ofera informatia despre clientul in sine si il “leaga” excelent de compania in cauza. Evident, daca aceasta din urma este capabila de a atrage clientul intr-un mod inteligent si atractiv.

Facand o comparatie simplista intre celelalte instrumente de marketing directe ( couponing, online marketing, mobile marketing - sms si mms- , directmailing, directresponse post, telemarketing si publicitate neadresata direct - prospecte, pliante) si cardul de clienti, gasesc un punct definitoriu si deseori decisiv: cardul “ajuta” la cursa de lunga durata, ofera perspectiva si deschide, firmelor inteligente, nenumarate porti spre clientii fideli.

Daca stiu ca la supermarketul XX am diverse avantaje pentru ca imi fac, in mod regulat, cumparaturile acolo, evident ca voi evita un alt supermarket la care nu primesc nici un bonus. In fond, platesc ( aproximativ) aceiasi bani.

Intr-un final, ce mai conteaza daca nu e un secret ca prefer pasta de dinti XX, ca merg la cumparaturi de obicei in weekend sau cu 30 de minute inainte de inchiderea magazinului, ca am o crema de zi preferata pe care o cumpar de mai bine de un an, ca n-am incercat niciodata Sangria la sticla…. Cineva, undeva, imi cunoaste comportamentul de consum cu siguranta mai bine decat l-am analizat eu vreodata…. Asa ca, draga “Cineva” sa traiesti!

P.S. Situatie ipotetica sau nu prea..: ma intreb daca va veni vremea in care voi merge la supermarket, voi face cumparaturile, si la ajunsa la casa de marcat, mi se va aduce aminte ca am uitat X sau Y lucru pe care il cumpar de obicei… Ar fi un tool foarte bun, deoarece e chiar enervant sa uit lista de cumparaturi acasa ( daca m-am obosit sa imi fac vreuna), dar si mai enervant este ca, de fiecare data cand ajung cu toate plasele acasa, imi dau seama ca am uitat sa cumpar ceva foarte important

De Sarbatori…

va doresc multe, multe momente calde, sper ca ati avut un Mos Craciun inspirat si ca veti intampina 2008 zambind!

p.s. Mmaja calatoreste.. ca sa aiba material de scris

Un Mos’ Nicolae fericit!

Draga Mos Nicolae,

chiar daca unii adulti nu te mai iau in serios, eu nu sunt adult astazi si tot te iau in serios. Ma bucur ca existi.
Lista mea nu e foarte lunga, dar m-as bucura sa o citesti pentru ca sunt un ne-adult cuminte. Deseori. Iar cand nu sunt, sa stii ca nu a fost vina mea niciodata, cu siguranta!

In plus, te anunt ca papucii mei, adica toate perechile…sunt foarte curati.

Cititorilor mei te rog sa le aduci multe zambete calde de la oamenii dragi si multa liniste sufleteasca, daca se poate cu aroma de scortisoara si vanilie, ca sa simta Sarbatorile autentic si armonios.

Iar mie… cu mine ai fost bland, bun si darnic tot anul. Eu te astept la o cafea si-un tort, sa-ti multumesc pentru ca, de multi ani, mi-ai adus primii fulgi de nea din iarna

Va doresc un Mos’ Nicolae inspirat si fericit!

Suportul tehnic pentru programul “Dragoste”

Client: Buna ziua! As avea o nelamurire tehnica in legatura cu programul “Love.exe” pe care l-am primit azi de la dvs!

IT- Support: Sigur, va ascult!

Client: Recunosc, nu sunt expert in ale calculatoarelor, si nu reusesc sa instalez programul. Ma puteti ajuta, va rog?

IT- Support: Cu cea mai mare placere.

Client: Ce ar trebui sa fac prima data?

IT- Support: Pentru a instala programul “Love.exe” trebuie sa faceti primul pas: deschideti-va inima, va rog!

Client: OK…am gasit butonul pe care trebuie sa apas pentru a-mi deschide inima. Insa am o problema: am multe programe care ruleaza in paralel, toate “*.exe”. Pot totusi continua instalatia cu “Love.exe”?

IT- Support: O secunda, spuneti-mi va rog ce programe ruleaza in paralel?
Client: Mhmm… pai sa vedem. Avem asa: Inimizdrobite.exe, Lipsadeincredereinmine.exe, Cercvicios.ppt, Neintelegere.com…. si ar mai fi cateva… Ah!!! Si Nesiguranta.exe incepe acum sa ruleze…

IT- Support: Am inteles. Am o veste buna: Love.exe va sterge automat Inimizdrobite.exe din calculatorul dvs. Va ramane cu siguranta undeva pe hard, insa nu va intra cu alte programe in conflict.

Se poate intampla ca, temporar, Lipsadeincredereinmine.exe sa fie suprapus cu modulul Enormaincredereinmine.exe. Dar asta doar temporar, pentru a obtine ca rezultat modulul Echilibrulincrederiiinmine.exe, care va ramane constant.

Client: Incep sa inteleg… si acum ce trebuie sa fac?

IT- Support: Urmatorul pas este crucial: trebuie sa inchideti definitiv urmatoarele programe: Subpresiune.com, Gustamar.exe, Dezamagire.ppt si Suparare.jpg.

Doriti sa le inchideti…acum!?!

Client: Ahmm… mhmm… mi-as dori mult asta. Dar nu stiu cum… Cum sa le inchid?

IT- Support: Sigur ca va pot indruma, insa pasii trebuie sa-i faceti singur. Mergeti in meniul “Sart”, in

Despre surprize…

Cand eram copil reuseam sa le dau parintilor mult material pentru brainjogging: descopeream fiecare cadou pe care-l ascundeau prin casa inainte de Craciun sau de ziua mea.   Depasind etapa in care mai credeam in Mosu’,  curiozitatea mea, care a avut mereu cote mari, m-a transformat intr-o enciclopedie mergatoare si vorbitoare, cu una dintre specializari pe tema “unde e lucrul X si Y, de mult ratacit prin casa?”.

O data, venita de la scoala, stiam ca trebuie sa gasesc niste oua Kinder prin casa. Eram sigura, mama imi dadea de ceva vreme cate unul pe zi. Si nu intelegeam de unde are ea cate un ou cu surprize dimineata pregatit. Aveam o placere aproape diabolica in a colectiona surprizele acelea haioase.

Evident, am descoperit repede colectia mamei de oua surprinzatoare…sa fi fost peste 30. Le-am luat pe toate, le-am insirat pe covorul din bucatarie si am inceput sa le desfac tacticos. Nu am reusit sa mananc toata ciocolata, dar montasem aproape toate surprizele cand m-a gasit mama “in actiune”. Pierdusem notiunea timpului…era ora cand trebuia sa se intoarca acasa.

Prea mirata nu a fost mama, dar a doua zi n-am mai primit oul cu care eram obisnuita. Si nici a treia zi… si nici saptamanile viitoare. Pana cand am inteles: mi-am stricat singura surpriza.

De atunci stiu ca si cadourile previzibile au surpriza lor. Este magia cu care un om drag iti pregateste un cadou, toata dragostea oferita, dragoste care incepe de la gandul frumos de a-ti oferi ceva… si nu se termina nici macar la imbratisarea si zambetul cu care iti inmaneaza cadoul.  De atunci am incetat sa mai caut inainte cadourile de Craciun, desi adeseori stiam ce mi se pregateste. Si am inceput sa ma preocup de a gandi mereu cadouri speciale pentru cei dragi mie.

Asa a invatat un copil bucuria de a oferi o farama de suflet…

Toamna se numara beteala…

Spre sfarsitul lui octombrie imi planificasem o tura de cumparaturi. Dupa ce am intrat in al treilea magazin, m-am simtit lezata in sentimentul propriu al timpului cand am vazut elemente de decoratiuni pentru Craciun. Turta dulce, beteala, globuri, servetele cu brazi, ingerasi… de toate pentru toti.

Totusi, am tras aer in piept si mi-am spus ca mai e pana in decembrie. Ca sa fiu foarte, foarte sigura, mi-am luat rapid mobilul in mana si am deschis calendarul. Scria negru pe ecran auriu: 30 Octombrie. Un calcul rapid: Noiembrie are 30 de zile, deci mai am 30 de zile mari si late in care ma pot gandi la beteala si betigase parfumate cu aroma de scortisoara. Corect? Am zis!!!

Depasesc momentul si tin eu cu mine o conferinta importanta. Ajung la concluzia ca doresc un dram de maturitate, pentru ca sa termin repede cumparaturile. Ignor tot ce era rosu (cam greu), argintiu si auriu si sclipicios ( la fel, cam greu, ca beteala aia are rolul de a obosi ochii cand imi e lumea mai draga) si pasuiesc pana si Mos- Craciunii din ciocolata ( o adevarata tragedie pentru sufletul meu, prietenii stiu de ce).

Reusesc sa rezist eroic pana cand imi suna telefonul. Nu imi era mie de beteala si de ingerasi, dar incepusem sa fiu chiar iritata de atata… craciuneala. La telefon, un coleg de bransa ma intreaba daca stiu vreun ghost writer pentru niste povesti de Craciun, corporate style. Nu, nu stiu, nu cred ca imaginatia mea referitoare la cadourile premature si planificarea vietii cu 12 ani inainte ar ajuta prea mult in vanzarea unui asemenea cadou. Si sentimentul timpului se tot leza…se tot leza… saracu’ de el.

Deja simteam nevoia de o pauza de cumparaturi si am fugit sa-mi iau o cafea. Intru in coffee shop si ma loveste un miros de pancove, scortisoara, turta dulce…si cafea. In sinea mea incep sa rad si imi spun “De ce ti-e frica nu scapi!”. Comand cafeaua, cu multa spuma de lapte. “Doriti si scortisoara? Asa, de atmosfera….”. Cinnamon and coffeeeee Evident, asa, de atmosfera. Am zis…!!!

Iau cafeaua si ma plimb pe strada plina de oameni… incep sa dezbat subiectul, eu cu mine, cu toate “eu”-rile mele, deja usor alarmate. Ar fi cazul sa planific destul de repede cadourile corporate. Cele personale nu, le voi lua in ultimul moment. Evident. Cum sa-mi stric eu individualitatea. Dar poate ar fi interesant ca, anul asta, sa stiu cu o luna inainte ce vreau sa fac de ziua mea? Ok, e mai putin de o luna. Sau poate ar fi interesant sa stiu cu 2 saptamani inainte de Craciun ce vreau sa-i iau mamei? Sau poate ar fi inspirat sa merg in viitorul apropiat la un X-Mas Shopping in loc sa imi folosesc la maxim capacitatea creativa prin aeroporturi pe ultima suta de metri?

Terminand cafeaua am ramas cu putina spuma de lapte pe nas. “Tipic”. Atunci am stiut si raspusul clar: tipic. Nu. Planuiesc oricum mult prea multe. Cadoul meu personal de Craciun, de la mine pentru mine, este sa raman “eu” si sa imi permit aceasta umbra de spontaneitate. Voi decide totul atunci cand intuitia imi va spune…”e timpul sa…”.

Pana atunci vreau sa ma bucur de….toamna!!!! Ador toamna, de ce as folosi-o pentru a planui iarna…. nu vreau sa pierd magia toamnei, e o minune…frunzele cazute, ploile reci, diminetile vantoase, razele de soare timide…

Toamna e mult, mult prea deosebita ca sa fie un pre-event in lansarea iernii.

De ziua numelui….

…va doresc sa aveti parte de mult, mult soare pe strada voastra…. de-un zambet copilaresc strengar si de o mare de bucurii!

Imaginea ta in oglinda

Unul dintre trendurile cele mai tari in HR sustine ca angajatii sunt cartea de vizita a oricarei companii, firme, institutii… Da, corect, incepand de la portar si terminand la managerul general, fiecare membru al unei companii contribuie la imaginea acesteia. Unii au un impact mai mare la acest styling general, iar altii un impact mai mic…

Dar…cum ramane cu clientii? Ei sunt, in fond, nu numai “sursa principala de venit”, ei reflecta pozitia si atitudinea companiei pe piata. (Si nu e o noutate ca orice client isi va spune parerea despre companie, de fiecare data cand va avea ocazia si cheful sa o spuna )

Unul dintre motivele cheie: Cele mai bune contracte/ proiecte/ oferte/ cei mai buni clienti se obtin, in general, prin recomandari. Compania in cauza poate sa stie ca a fost recomandata sau nu, dar clientii cam au grija sa se intereseze in prealabil. In fond, publicitatea cea mai eficienta este prin…scuzati exprimarea… “gura targului”.

De fiecare data cand am avut nevoie de un serviciu, de orice fel ar fi el, ca e vorba de medic, de IT consultant sau de femeie de serviciu, am incercat sa intreb intai cunostiintele. Am cerut referinte, am ascultat experientele altora si am ales. Iar daca nu gaseam ce cautam astfel, incercam si “la rece”.

Si de fiecare data remarcam: daca X e clientul (multumit) al companiei Y, atunci stiu relativ clar cam ce poate compania, ce stil de munca are, ce valori, ce capacitate de a se adapta la cerintele clientilor, etc.

Cred ca vremurile in care o companie are clienti prost selectati vor apune curand, si asta drastic. Jocul de-a “pot acoperi si satisface nevoile oricarui client” are nevoie de resurse investite, de multa munca, de (si mai) mult timp (cel mai pretios), si nu in ultimul rand, de bani. Iar o consecinta imediata este reputatia companiei si pozitia ei pe piata.

( Nota bene: clientul prost selectat este acel client, al carui nivel si ale carui valori nu se potrivesc de nici o culoare cu valorile companiei, care nu apartine targetului vizat oficial…etc… clientul nepotrivit nu este nici blond, nici saten… si poate fi un om chiar simpatic dealtfel).

O ultima idee:cand vorbesc despre client ca oglindirea imaginii companiei, nu inseamna ca un client apartinand targetului vizat , dar care este mai “altfel” (coleric, isteric, ciudat, etc), dauneaza. Atata timp cat este multumit, aprecierea companiei de catre public va fi cu atat mai …interesanta!

Oglinda, oglinjoara, spune-mi, cine are cel mai tare renume din tara…?

Happy branding!

The To Do List vs The To Be List

Recunosc, sunt un om cam imprastiat si zapacit, insa am o “ordine in dezordinea mea”. Si stiu ca nu sunt singura care-si face mii de “To- Do” lists, care scrie post its si isi seteaza pt siguranta si alarmele la telefon.

Ca trainer, mi se adreseaza deseori intrebari de genul ” ce sa fac, sa obtin X sau Y, sa reusesc X sau Y …?”.

Sincera, nu consider stilul de intrebare neaparat gresit, dar cred ca o mica metareflexie ar simplifica lucrurile mult mai mult. Concret, pe baza unui exemplu:

Ce sa fac, sunt atat de prost organizat/a?

Ce inseamna asta, de fapt?

Poate… ca imi doresc ordine si claritate in viata. Si poate.. ca doresc sa imi ating scopurile, targeturile, sa-mi indeplinesc anumite dorinte… Sau poate ca doresc doar sa evit momentele neplacute in care uit un deadline, ratez o intalnire, etc… Sau poate mi-as dori un ajutor in setarea lipsei de prioritati…
Parafrazand-u-l pe Epictet, intai ar trebui sa iti fie clar ceea ce doresti sa devii, iar apoi sa faci ce ai de facut.

Si atunci:

• defineste tinta clara ( “vreau sa fiu un bun strateg”)
• informeaza-te ( de la altii, din carti, online, de la coach sau trainer…)
• din ansamblul de informatii, selecteaza doar elementele realizabile, realistice si care ti s-ar potrivi
• si… creeaza-ti drumul tau, in tempo-ul adaptat tie…

Personal recomand uneori compararea listei de “to do” cu lista “to be”. Ceea ce fac ( “to do”) armonizeaza ceea ce vreau? In acel moment, poti stii daca drumul ales te conduce acolo unde iti doresti. Iar daca nu, acest drum se poate adapta oricand…

Lumea mea, lumea ta…

Lumea perceputa de mine nu e aceeasi cu lumea perceputa de tine, de el, de ea, de noi… si e firesc si bine sa fie asa. Altfel ar deveni cam monotona planeta asta pe care ne agitam.

Unii o numesc “harta personala”, altii “viziune”, altii “viata”, altii “mediu inconjurator”… Mie imi place sa-i spun lume, pentru ca in viziunea mea, acest termen contopeste toate elementele ce o definesc foarte armonios: oamenii, locurile, luna, soarele, ploaia, dragostea, viata… (…)

Filozofii incearca sa o defineasca, adultii incearca sa o explice, batranii sa o accepte fara a se mai obosi sa o inteleaga… Economia vrea sa impuna tendintele ( “bucura-te de viata”, “gandeste liber”…), ganditorii liberi aleg hedonismul..

Iar copii, copii o descopera in fiecare secunda si incearca, la randul lor, sa o inteleaga. In felul lor, prin joaca si zambet.
Fascinanta devine capacitatea oamenilor cu adevarat intelepti, care gasesc echilibrul interior intre a aborda lumea cu o anumita doza de maturitate ( adesea un “rau necesar” ) si intre a privi lumea prin prisma unui copil: simpla, si totusi sofisticata, deschisa si in acelasi timp misterioasa, cu elemente logice si totusi deseori paradoxale.. Acesti oameni m-au invatat ca intelepciunea adevarata apare cand “stii, ca nu stii nimic…” si cand stii ca, pe masura ce stii mai mult, stii de fapt foarte putin. Este dorinta de cunoastere, de a descoperi.. lumea. Lumea mea, lumea ta.

Cunoastere..e un cuvant mare…  si nu incepe in scoala, ci in primele zile de viata… si nu primesti nici diplome, pe masura ce avansezi in etapele complexe ale cunoasterii… si nu se va termina…decat…la sfarsit…candva…

Urmarea acestui impuls, de a gasi armonia si placerea de a cunoaste, in tempo-ul potrivit fiecaruia, este un pas imens pentru comunicarea inter- si intrapersonala ( cu mine si cu ceilalti). Indraznesc sa spun ca am vazut adevarate minuni intamplate dupa ce oamenii s-au sfiit sa faca acest pas.

Catch the world!

…

“I would much rather have regrets about not doing what people said, than regretting not doing what my heart led me to and wondering what life had been like if I’d just been myself.”  

Brittany Renée

Haina-l face pe om…si pe postas!

Ma grabesc spre o intalnire, cam zapacita, nu imi place sa ajung tarziu. Cobor din lift scormonind in geanta dupa ochelarii de soare. Punct ochit, punct lovit.

Ajung la parter si constat ca e cam semi-intuneric pe casa scarii. In fata liftului, un tip intr-o uniforma inchisa la culoare, cu un morman de scrisori si pachete in brate si o geanta mare de postas atarnand pe umar. Spontan ii spun: “ce bine! poate am primit deja pachetul comandat saptamana trecuta!” si ii raspund salutului prietenos. “Aveti si pt mine ceva, nr XX?”

Liniste. Ii zambesc si remarc grimasa foarte ciudata ” Eu nu sunt postasul!!!!”

Oops.

Revin seara acasa. Astept liftul ( stiam eu ca e mai sanatos pe scari dar…). Se deschide usa si revad “postasul” impreuna cu vecinul meu model. Din franturile lor de discutie mi-am dat seama ca erau colegi de bransa.

Pentru ca de data asta am si aprins lumina pe scara, ma uit ca nu era imbracat, de fapt, in uniforma… erau doar haine de aceeasi culoare si geanta in stilul trendy… ca si blugii prespalati, cam acelasi efect il avea si ea. Dar hainele semanau cu o uniforma…

“Postasul” se uita ciudat (si cam iritat, ce-i drept) la mine. Eu zambesc si ma sustrag de la orice conversatii…imi venea sa rad si abia mi-am adus aminte de “bunele maniere”. Imi inghit replicile ironice in sec si plec.

Oops.

Spre seara citesc revista presei online si vad poza vecinului meu, care este model, intr-un articol despre o prezentare de moda. Click. Dupa click, poza cu el si cu postasul meu.

Oooooooooooops!!

Tocmai am confundat un model de calibru international cu un postas?

Stiu, nu imi e rusine. Ce sa-i fac daca e barbat si nu le are cu hainele….

OOH - or OOOOOhhhhaaahhhaaaaaa :)

 Don’t look. If you can!

And I mean the advertising related “OOH”, what were you guys and gals thinking of?

OOH relates basically to the “out of home” advertising, but OOH is so much more than that.

Literally, each advertising thingie which reaches you, as a consumer, out of your home, is oh, uh, ermm sorry, OOH.

Beyond that, add the advertising elements which might reach you in your home / mobile office, because they are designed such as. ( nope, internet is not included, nor is the print field). In this category you might find stuff like the hotel lobby OOHs or other in/outdoor trades.

The billboard is one of the most common means of OOH (out of home and smashing your view wherever you are). The fascinating billboard trend is, at the moment, to set them where you, as a consumer, can’t not look.

Like in front of a huge traffic light. Or the subway billboards, which present the news while people are waiting for the subway and add promotional spots inbetween.

So, don’t look, if you can…. because they are always in your way, these OOHs

Aventuri zburatoare

Capitolul 1

• Frankfurt, duminica dupamasa, ora 15

Ajung la aeroport pt avionul spre Viena de la ora 16:10. Fiind duminica si zbor intern (UE), se recomanda prezenta in aeroport cu o ora inainte de decolare.

Ma pierd cu privirea in “cel mai mare aeroport european” (de fapt, e pe locul 2). Caut confuza terminalul nr 2 si il gasesc, tot din priviri, foarte repede: la un ghiseu, o coada interminabila, ca un musuroi de furnici. Aveam deja un bad feeling, dar mi-am luat bagajelul si am pornit increzatoare… Imi doream… sa nu fie ghiseul pe care il caut. Doar n-am pierdut niciodata un avion si sunt mandra de asta. Ok, eram.

Dupa 5 minute de alergat prin aeroport, eram fericita ca am ales o valiza mica, pe role si acum stiu ca e un element cheie din garderoba mea. Nu cred ca reuseam altfel sa trag 11 kg materie prima genti, papuci, cosmetice si haine atat de repede.

In fata culoarului unde se aseaza lumea la coada, citesc un anunt: “The check in is possible only 30 minutes before the departure”. Imi pun la indoiala cunostiintele de limba engleza… only 30 mins before? adica, e autobuz? Sau…?

• Aeroport Frankfurt, Terminal 2, ora 15:10

Remarc siderata ca toata lumea astepta…dar coada nu inainta deloc. Incep sa intreb furnicile pentru ce zbor asteapta, fiecare imi raspunde pe limba lui…am distins Tokyo, Hong Kong si Berlin. Era clar ca trebuia sa gasesc urgent o alta solutie, vorba unui prieten, “avionul nu-i autobuz, mai draga!!”.

• …ora 15:15

Gasesc intr-un final un nene de la “airport staff”, un tip la 2 metri, cam 2 x 2 sa fiu sincera. Ridic privirea spre el si il intreb ce sa fac, zborul spre Viena …. nu voi reusi sa stau si la coada, sa ajung si la check in. Numarasem minim 60 de persoane. Isi incrunta suspect sprancenele si isi coboara la rand-u-i privirea: “Pai mergeti la terminalul urmator, la ghiseul ala galben si acolo o sa faceti un check in de urgenta!”. OK, erau 40 de ghisee galbene. Dar el nu retinea la ce numar.

• … 15:18

Nu aveam timp de pierdut asa ca fug spre celalalt terminal. Acelasi gand imbucurator, am valiza “rapida”, alte 10 minute de fugareala printre terminale… Slalom printre scari rulante, nerulante si printre pasageri, unii la fel de debusolati si pierduti in spatiu… Gasesc relativ repede counterele companiei de zbor vizate, erau 4 deschise.

• Terminalul 1, ora ca 15: 25

La primul ghiseu nu serveau decat clientii cu “gold card” (febletea mea, sa adun carduri de la enspe mii de companii aeriene cu care zbor) si stateau vreo 5 auriti cam nervosi, la urmatorul era o doamna care se ocupa de alte reclamatii, la al treila nu era nimeni la coada, asa ca m-am instalat eu…
Eu: “Nu va suparati…”

Doamna: “Ba ma supar ca acuma intru in pauza! Mergeti la colega! “

Urand stimabilei cu pricina o pauza cat mai placuta… in gand…evident…am mers la colega.

• si timpul fuge… 15:27

Eu, incercand sa-mi trag respiratia..: “Buna ziua! In legatura cu zborul spre Viena….”

“Colega”: ce zbor? aaaa, pai autobuzul a plecat deja spre avion…cred…stati asa sa vad. ah, ba nu!!!
Eu: (inca plina de sperante) “Pai cum, mai e lume la check in…coada aia…stiti… (ii explic pe scurt situatia)”.

“Colega”: Daaaa? Haideti sa va caut in sistem…

• peste 10 minute… deci 15:37

M-a cautat in sistem. Nu m-a gasit. M-a cautat pana si-a dat seama ca este o diferenta intre numele de familie dublu scris cu “-” ( liniuta) si fara. Nu, evident ca nu avea de ce sa se uite in pasaport, pe care i l-am pus sub nas, sa vada ca nu e nici o cratima. Si nici nu avea sens sa ma asculte cand i-am spus ca numele meu nu se scrie cu cratima. She knows her job, right?

• si mai trec zece minute… 15:47

Deja am deschis mobilul si am inceput sa-mi sun prietenii din Frankfurt sa ma ia de la aeroport. Era clar ca nici macar o minune nu ma putea salva de competenta “colegei”. I-am explicat, cu resursele de calm si rabdare aproape epuizate, ca o voi da in judecata. Si ea mi-a explicat ca nu pe ea o dau in judecata, ci compania aeriana. Adica… nu era problema ei

• …16:00

Prietenii i-am sunat, ei au sunat la randul lor toate oficiile de protectie a consumatorului posibile. Intre timp, am obtinut un bilet pentru a doua zi dimineata spre Viena.

• 16:15 - Terminalul lui …. peste

Eram prea bine dispusa dupa un sfarsit de saptamana ca sa ma agit aiurea. Asa ca am tras adanc aer in piept si am pornit din nou la drumetie prin aeroport, (sa-l cunosc mai bine nu de alta), cautand o agentie de voiaj deschisa pentru a-mi procura biletul spre Viena. Am si gasit-o… intr-un final. La terminalul 2 E, adica in celalalt capat al cladirii. Zic mersi, ca nu era la Terminalul 8…

• …16:30

Un tanar suav, trainee, cu o supradoza de gel si o pasiune de-a dreptul mortala pentru bratari de piele si inele de argint (da, ati ghicit, lui nu ii plac fetele) imi zambeste din spatele calculatorului. E duminica si el e din greseala acolo, sa ajute, colega e plecata. Dar imi promite ca gaseste zboruri spre Viena, si isi da silinta sa fie si la un pret rezonabil.

Fericita ca am dat, in sfarsit, de un om simpatic, il las sa caute zborurile si merg in cautare de apa. Imi era atat de sete ca abia mai puteam vorbi…

• ora 17.. teoretic trebuia sa fi fost deja in Viena

Apa am gasit, zbor idem. Ies triumfatoare din aeroport, cu bagajelul intr-o mana, geanta si laptopul pe brat, o sticla de apa in cealalta mana si handsfree-ul in urechi. Afara un soare superb, invaluitor de cald pentru o toamna placuta. Si in plus, o dupamasa intr-un oras fermecator, in care istoria, arta si elementele moderne se imbina, se completeaza…si te imbie…sa le cercetezi mai bine.

Un oras care m-a mai vrut inca o dupamasa. Si primul zbor pe care l-am pierdut!

Capitolul 2

• ora 7:30

Trezita la 6:30, abia dezmeticita duc bagajelul fermecat spre taxi. Simt cum imi intra frigul in oase, ieri era soare in Frankfurt, de unde sa visez ca o sa inghet in fusta? Sau ca e o ceata crunta afara?

Taximetristul imi da prima veste buna, asa, ca de luni dimineata:” stiti, nu prea merge caldura in masina… nu stiu ce are…”

Da, asa a fost tot drumul, n-a mers! Inghetata am ajuns la aeroport, gustand putin din dulcele “stau” (blocaj in trafic) in stil german. Unic.

• ora 8:10

Din nou ma distrez plimband-u-ma printre terminale, am ales insa alta companie aeriana. Prietenii stiu de ce. Sau nu.

La ghiseu, vreo 5 persoane inaintea mea. M-am grabit sa las bagajul, dupa mine coada de furnici s-a format in cateva minute… In gand ii compatimeam.

• timpul are o alta dimensiune…. 8:20

Aceleasi 5 persoane inaintea mea, acelasi ghiseu…un musuroi cu mult mai mare in spate. Doamna de la counter nu gasea pasagerul turmentat (de nervi, evident). E o adevarata arta sa faci diferenta intre CAPS LOCK si numlock!!! Si dupa aceea a reusit sa isi blocheze toata masca de rezervari! Surprize, surprize

• departamentul IT e super… 8:40

Baietii de la IT au fost mai fascinanti ca aparitia salvarii: au intervenit in 2 minute de la apel, au deschis un alt ghiseu, au reparat pacientul imortalizat intre timp (in maxim 10 minute) si au plecat in aplauzele multimii!

Eu ma simteam deja foarte acomodata cu toata atmosfera si credeam ca nu ma mai surprinde nimic…. dar……

• ora 9:00

Am fost destul de inspirata sa imi iau o cafea: capuccino cu multa spuma de lapte si aroma de scortisoara. Si am fugit in frig la o tigara… presentimentul ca zborul va fi mai lung s-a adeverit.

La check-in am aflat ca nu e bine sa port cizme cu metal (?!?!?! si fermoarul are metal, si capsele de la blugi), asa ca le-am descaltat, de voie de nevoie. Eram ca si copilul ploii, in fusta si maieu, asteptand geanta mea mare si rosie cu laptopul langa si cizmele intr-un sertar obscur. Cizmele mele preferate… Si intr-un alt sertar gri inchis au asezat haina mea calduroasa… si esarfa…

• ora 9:10…in camera de asteptare….

Pana si eu mi-as dori sa nu mai am material de scris la acest articol

Avionul are o intarziere de 20 de minute. In camera de asteptare nu sunt sticle de apa (si nici nu aveam voie sa le aducem, ele se arunca, noile norme UE), asa ca am rezistat alte 40 de minute fara apa. Dar era un automat de cafea… superb… Deja pana si calmul meu, atras de cartea “Illuminati”, pe care am primit-o cadou in week-end, se plictisea de aeroportul asta. Telefonul l-am inchis oricum, calmul meu nu suporta telefoanele de luni dimineata.

Totusi, am reusit sa fac rost de apa. Cele 20 de minute au avut prelungiri si toate furnicile se agitau.

• Ora 10

In avion, toate bune. Aparent. Imi era foame si am comandat un mic dejun sanatos. Am primit omleta imbaiata in ulei, cu sunca si salam de porc si paine alba. Langa, un bol cu 4 cuburi de kiwi si 4 de ananas. Desert: un croissant cu dulceata de caise si unt. Foarte sanatos, eram in culmea fericirii.

Am rugat insotitoarea de zbor sa imi schimbe micul dejun. Politicos. Foarte politicos. Am asteptat 40 de minute cu tava in fata. Si am renuntat la idee. Ananasul a fost ok.

• ….omul negru nu mai vine… ora 11:10

Am ajuns in Viena. Imi venea sa pup pamantul… pe masina am baut o cafea adevarata… si apa muuulta… iar acasa, am mancat muessli cu fructe si iaurt….

Peste 3 saptamani trebuie sa zbor din nou spre Frankfurt. Oare ce ma asteapta?

Boreout vs Burnout

Despre Burnout stim cu totii, paradoxal sau nu este o boala in trend. Cat de scuril suna…. dar da, si bolile devin trendy. Ironic.

Boreout este opusul lui Burnout si “ataca” oamenii inactivi, subsolicitati.

Cei afectati de sindromul Boreout nu sunt deloc lenesi, de obicei se intampla in activitati in care ar dori sa se implice si sa daruiasca energie, insa le lipseste fie stiinta, practica, sau raspunderea, fie nu depinde de capacitatea lor.

Se intampla, de exemplu, in joburile administrative, in care 2-3 ore ajung pentru terminarea taskurilor efective, iar restul timpului este “umplut” de cafele, jocuri online, etc etc etc… sau in unele magazine, in care apar 2-3 valuri de clienti si in restul timpului vanzatorii nu au ce face. ( cel putin aparent).

Un tool foarte bun este de a le arata angajatilor cum pot sa umple acele goluri de timp,  fie prin activitati care pot fi facute oricand, fie prin idei si initiative noi. O alta cheie este motivarea pentru job si pentru dezvoltarea permanenta prin invatare.

Problema efectiva apare atunci cand conducerea nu stie despre aceste momente de inactivitate, angajatii evitand confruntarea deschisa, din motive gen frica de a nu fi concediati sau suprasolicitati.

Proactiv versus reflectiv

In domeniul dezvoltarii personale se disting tiparele comportamentale ( cafeaua de dimineata, in fiecare dimineata) si tiparele de gandire ( “imi plac deciziile rapide, spontane”).
Tiparele de gandire sunt contextuale: un chirurg va fi reflectiv in operatii dar foarte spontan si proactiv in viata personala, evident ca unul dintre tiparele de gandire este la fiecare individ in parte predominant.

De multe ori relativ greu de echilibrat, aceste tipare pot ajuta sau dauna dezvoltarii personale si, implicit, celei profesionale. Intrebarea nu este ” ce tipar este mai bun”, fiecare tipar este bun intr-un anumit context. Asadar, contextual devine intrebarea “sunt capabil/a sa folosesc tiparul dorit/ adecvat contextului in care ma aflu?”

Unul dintre aceste tipare se refera la luarea deciziilor.

Cum sa aplici pentru un job ( V)

CV-ul –> curriculum vitae –> un fel de carte de vizita

CV- ce vrei tu pe lumea asta? cine esti, ce-ai facut? la asta se reduce totul.

Sunt diverse formate pe care le gasiti oriunde pe net. ( De la CV-ul in format european pana la versiuni mai simpliste). Conteaza pentru ce job aplici si cine il va citi. E inspirat sa ai o capacitate foarte clara de exprimare

cum sa aplici pentru un job ( IV)

Scrisoarea de intentie
Cel mai amuzant e cand un candidat vrea sa-mi testeze abilitatea de a citi: “Ma numesc Floarea Vasile si am 24 de ani. Sunt domiciliata in orasul Ploiesti.”
Pai cand am dosarul doamnei Vasile pe masa sau cand deschid Cv-ul in format electronic vad primele randuri si stiu ca: se numeste Floarea Vasile, are 24 de ani si domiciliul in Ploiesti. Sau era de fapt un memory test?

“People often say that motivation doesn’t last. Well, neither does bathing - that’s why we recommend it daily.”

by Zig Ziglar

that’s my quote of the day

Cum sa aplici pentru un job (III)

Intrebarea cheie: Stii cui ii scrii?

Raspunsul ar trebui, ideal, sa il ai inainte de a incepe scrisoarea de intentie si pregatirea/ retusarea CV-ului.

Conteaza pentru: a gasi “aceeasi lungime de unda”, a te adapta cerintelor, abordarea personala. Sau altfel spus: pentru a reusi sa te distingi din sute de candidati.

Documenteaza-te! Orice informatie te ajuta!

• Versiunea 1: Viitorul tau angajator recruteaza direct (si nu anonim)

Fiecare firma, fie ca are 2 sau 500 de angajati, si-a format un stil aparte. Probabil ca l-ai ghicit din anuntul de recrutare (era scris foarte formal sau o adresare personala, amicala- colegiala? Cu ce font era scris?) iar daca nu, ai foarte multe posibilitati:

Cum sa aplici pentru un job.. (II)

Get ready for the blind date!

• Interviul nu incepe cand ajungi la ora/data stabilita si iti vezi posibilul sef. Asta daca ajungi. Adevaratul interviu incepe cand angajatorul sau headhunterul iti citeste CV-ul. Continua cu telefonul/ emailul si interviul devine punctul culminant si decisiv.

De aceea iti sugerez sa

Cum sa aplici pentru un job.. (I)

In perioada de absenta de pe blog am demarat, printre altele, diverse campanii de recrutare. O experienta geniala Constat ca in Romania lipseste o educatie generala in domeniu. Prin aceasta serie de articole veti putea invata ce inseamna aplicarea la un job, cum gandeste un angajator, Do’s and Don’t’s ..si probabil veti gasi o multime de idei.

Linii generale

• conformeaza-te cerintelor de aplicare ( prin posta, online, pe site-ul de recrutari, pe site-ul companiei etc.). Fiecare head hunter /angajator are stilul lui de a sorta CV-urile.
  Nu e nimic mai enervant decat sa

totul va fi bine…

iar daca nu e bine…inseamna ca nu s-a sfarsit. dar daca e bine, nu trebuie sa fie sfarsitul… probabil un nou inceput

… un vechi credo, de care am nevoie din cand in cand… si partea buna e ca… reusesc sa cred in acest credo…

poate la asta se gandea si melcul.

got spam? am gasit solutiiaaa :D

pe un alt site pe care-l administrez primesc urmatorul “real comment”:

“hello , my name is Richard and I know you get a lot of spammy comments ,
I can help you with this problem . I know a lot of spammers and I will ask them not to post on your site. It will reduce the volume of spam by 30-50% .In return Id like to ask you to put a link to my site on the index page of your site. The link will be small and your visitors will hardly notice it , its just done for higher rankings in search engines. Contact me icq xxxxxxx or write me xoxoxoxo(at)yahoo.com , i will give you my site url and you will give me yours if you are interested. thank you “.

woah, ce bine ca avem salvatori

poveste…pentru tine!

a fost o data o sarbatoare in jungla. sarbatoare mare, toate animalele s-au adunat sa petreaca timpul unii cu altii, sa intalneasca prieteni vechi si noi, sa se distreze.unul din punctele de atractie a fost concursul de jogging al melcilor. tuturor animalelor li se parea atat de amuzant ca melcii vor avea un maraton al lor, se auzeau chicote de ras si remarci din public “auzi, tu pe care melc pariezi? eu cred ca nu rezista nici unul…” , “ba daaaa, hai ca poate se intampla o minune…”.

concursul a inceput. in public s-au format tabere de sustinere, pentru fiecare melc in parte. unii erau mai zgomotosi decat altii in aclamarea melcului preferat, si uneori taberele de sustinere deveneau tabere demoralizatoare… astfel ca dupa jumatatea concursului mai tot publicul aclama “melcilor, n-o sa reusiti! lasati-o balta cu maratonul, uite abia mai puteti respira!”.

multi melci au abandonat pe drum…erau foarte osteniti si dezamagiti… au mai ramas doar cativa, o mana de melci hotarati sa termine cursa.

publicul ii striga fiecaruia in parte “hei tu, cu cochilia aia a ta grea… chiar crezi ca mai poti?”, “hei tu cel tanar, chiar daca esti tanar si ambitios, nu iti iese de data asta…”, “hei tu cel antrenat… oricat de in forma ai fi, esti doar un melc..”.. pentru public era foarte amuzant, entertaining chiar! toata lumea putea remarca schimbarea, melcii se deziluzionau… inafara de unul singur.

era un melc foarte frumos, cu o cochilie stralucitoare si un dinamism de invidiat. avea ochii negri, mari, expresivi. si el parca era prins in mreaja alergatului… era bucuros ca un copil cand ii rade soarele sau cand tine in mana o buburuza..

multimea nu contenea sa strige si, pe ultima suta de metri, au abandonat toti melcii - inafara de cel cu ochii mari.

s-a terminat maratonul: melcul nostru stralucitor a castigat, ba mai mult, a batut recordul mondial al melcilor!

multimea striga de fericire, il aclama…nebunie generala..” s-a intamplat o minune!!!!” nimeni nu isi putea imagina… au urmat rafale de aplauze si intrebari…

a aparut reporterul junglei sa-i ia un interviu. era pentru televiziunea internationala a junglelor. indreptand microfonul spre melc, reporterul s-a blocat.. melcul nu raspundea deloc. “Melcule, spune-ne si noua, cum ai reusit?”

Melcul zambea, se uita la toti cu ochii lui mari de copil si nu putea spune nimic…. melcul era surd!

Cuvintele au o magie aparte… pot sa te ajute sa castigi un maraton… sau sa te deznadajduiasca… iar tu poti sa le auzi, sa le asculti, sa le dai crezare… sau sa iti canalizezi energia si pasiunea in alte scopuri.. poate chiar pentru a castiga maratonul vietii tale.

Iar de fiecare data cand comunici cu un om, nu uita ca si tu poti fi “publicul” lui…

Povestea melcului o dedic unui OM mare, unui copil, unui prieten, unui suflet cu ochii mari, unei minuni, unei buburuze…

am revenit

superb sentimentul de a reveni pe blog dupa mai mult de cateva saptamani planificate de absenta…
a fost o perioada foarte intensiva pentru mine si nu asta e adevaratul motiv pentru care nu am mai scris (nu neaparat), ci faptul ca am simtit ca am nevoie de o pauza.. de scris…

ca trainer sunt inconjurata de multi oameni si am o raspundere in fata lor, stiu ca orice le-as spune, absolut orice are o rezonanta… mai stiu ca si orice mesaj nonverbal, dar gandit, are o rezonanta… intr-un anumit moment din viata lor. si in aceasta perioada de “re- formare” mi-am luat timpul necesar sa fiu demna de raspunderea mea, fata de fiecare persoana in fata careia…exist. fiecare… de la doamna simpatica intalnita in lift pana la clientul plin de asteptari… de la prietenul cu care imi scriu mailuri saptamanale pana la tine, cititorul intamplator al acestor randuri…

plecata, dar revin

ultimele saptamani au fost pline de proiecte prin diverse colturi de lume, dar revin cu articole foarte interesante si “fresh” saptamana viitoare!

pana atunci, enjoy!

Maja

Competenta se invata

Evident nu avem toti aceleasi competente, foarte clar. De asemenea, ne-am dori sa avem mai multe competente si suntem chiar pregatiti de schimbari, insa uneori ne blocam chiar la inceput de drum.
Dar vestea buna e ca se invata pana si asta ( probabil odata ce renuntam la atitudinea carcotasa de genul “nu pot, nu vreau, nu-mi iese orice as incerca” s.a.m.d.).

La unele discutii de prin seminare am aflat de la Roman Braun ca sunt 3 criterii obligatorii pentru a obtine o competenta, fara de care nu se poate:

Leapsa :)

Andrei mi-a servit o leapsa ( by the wa dorintele lui sunt geniale)!

Esti (ca blogger) la pescuit. Si bei o bere, stai cu undita in mana, te uiti la apa, apa se uita la tine (iti dai seama ca se uita la tine doar atunci cand ai baut destula bere) si d’odata musca. Te lupti cu pestele, el cu tine, dar, tu fiind superior il biruiesti.
Dar ce sa vezi? Nu se poate…. E chiar pestisorul de aur.
Si vrea sa`ti indeplineasca 3 dorinte.
Care`s alea trei dorinte?

curatenia de primavara

Zile intregi am asteptat-o, am vorbit despre ea, ne-am pregatit.. si intr-un final a invins: Primavara s-a instalat! Splendid. Au trecut si Sarbatorile de Pasti, am avut grija sa facem prin casa faimoasa curatenie de primavara, incepem sa punem bine hainele de iarna.. si florile, florile primaverii ne incanta.
Ce-ar fi daca am transpune curatenia asta de primavara in interiorul nostru?

cum sa primesti/ accepti un feedback

Desi feedback-ul se “bucura” de o conotatie mult prea negativa, nu trebuie confundat cu simpla critica. suntem oameni si mereu in schimbare, iar un feedback de calitate poate aduce perspective noi la momentul potrivit, chiar daca noua ni se pare ca totul e excelent.
Cunosc foarte multe persoane care “se obosesc” sa ceara mai mereu feedback, interpretand asta ca punctele de vedere pe care ei le omit in procesul de dezvoltare (personala sau profesionala). si totusi, sa dam feedback stim, si ce facem cand il primim?

Unele idei:

cum sa dai feedback de calitate

deseori apreciez oamenii care inlocuiesc termenul “critica” si folosesc feedback. superb.
metoda recomandata de mine este “the sandwich feedback”, preluata din NLP- Trinergy (dezvoltata de R.Braun)

1. Folosind cele 5 simturi, (vaz, auz, miros, gust, kinestetic) se vor da 3 elemente pozitive si semnificatia lor pt mine (cel care da feedback-ul).

2. Propunerea de imbunatatire ( critica propriu-zisa nu mai e critica, e o propunere).
- pentru a fi mai usor, sugerez

indragostiti dupa 50 de ani de casnicie

da, mai exista si oameni de genul asta. am intalnit un astfel de cuplu, mergeau mana in mana pe strada la cumparaturi. fascinant, cu ce privire o privea el pe ea.
intrasem in discutie si am observat caldura extraordinara pe care o iradiau amandoi, dragostea fata de oameni, zambetul pe buze..
secretul pentru ca se mai iubesc si azi? ” am invatat sa ne iubim defectele la fel de mult cum ne iubim calitatile. defectele nu trebuie ignorate, sunt o parte din noi”.
si totusi, langa acelasi om…de atatia ani… iar el mi-a raspuns: “ea este si astazi o femeie plina de mister. o iubesc pentru ca ma indragostesc de ea in fiecare secunda. si dragostea creste”.
rupt dintr-un film? din vreo poveste cu feti frumosi? nope. real. foarte real.
WOW!

how to give a bad news

evident, exista situatii incomode in care suntem in cercul vicios “wrong person-wrong place- oh so stupid timing”. si? pentru ce e asta o ocazie? simplu: pentru a iesi din cerc. cum? si mai simplu…o amica imi spunea