Imaginea ta in oglinda

Unul dintre trendurile cele mai tari in HR sustine ca angajatii sunt cartea de vizita a oricarei companii, firme, institutii… Da, corect, incepand de la portar si terminand la managerul general, fiecare membru al unei companii contribuie la imaginea acesteia. Unii au un impact mai mare la acest styling general, iar altii un impact mai mic…

Dar…cum ramane cu clientii? Ei sunt, in fond, nu numai “sursa principala de venit”, ei reflecta pozitia si atitudinea companiei pe piata. (Si nu e o noutate ca orice client isi va spune parerea despre companie, de fiecare data cand va avea ocazia si cheful sa o spuna )

Unul dintre motivele cheie: Cele mai bune contracte/ proiecte/ oferte/ cei mai buni clienti se obtin, in general, prin recomandari. Compania in cauza poate sa stie ca a fost recomandata sau nu, dar clientii cam au grija sa se intereseze in prealabil. In fond, publicitatea cea mai eficienta este prin…scuzati exprimarea… “gura targului”.

De fiecare data cand am avut nevoie de un serviciu, de orice fel ar fi el, ca e vorba de medic, de IT consultant sau de femeie de serviciu, am incercat sa intreb intai cunostiintele. Am cerut referinte, am ascultat experientele altora si am ales. Iar daca nu gaseam ce cautam astfel, incercam si “la rece”.

Si de fiecare data remarcam: daca X e clientul (multumit) al companiei Y, atunci stiu relativ clar cam ce poate compania, ce stil de munca are, ce valori, ce capacitate de a se adapta la cerintele clientilor, etc.

Cred ca vremurile in care o companie are clienti prost selectati vor apune curand, si asta drastic. Jocul de-a “pot acoperi si satisface nevoile oricarui client” are nevoie de resurse investite, de multa munca, de (si mai) mult timp (cel mai pretios), si nu in ultimul rand, de bani. Iar o consecinta imediata este reputatia companiei si pozitia ei pe piata.

( Nota bene: clientul prost selectat este acel client, al carui nivel si ale carui valori nu se potrivesc de nici o culoare cu valorile companiei, care nu apartine targetului vizat oficial…etc… clientul nepotrivit nu este nici blond, nici saten… si poate fi un om chiar simpatic dealtfel).

O ultima idee:cand vorbesc despre client ca oglindirea imaginii companiei, nu inseamna ca un client apartinand targetului vizat , dar care este mai “altfel” (coleric, isteric, ciudat, etc), dauneaza. Atata timp cat este multumit, aprecierea companiei de catre public va fi cu atat mai …interesanta!

Oglinda, oglinjoara, spune-mi, cine are cel mai tare renume din tara…?

Happy branding!

The To Do List vs The To Be List

Recunosc, sunt un om cam imprastiat si zapacit, insa am o “ordine in dezordinea mea”. Si stiu ca nu sunt singura care-si face mii de “To- Do” lists, care scrie post its si isi seteaza pt siguranta si alarmele la telefon.

Ca trainer, mi se adreseaza deseori intrebari de genul ” ce sa fac, sa obtin X sau Y, sa reusesc X sau Y …?”.

Sincera, nu consider stilul de intrebare neaparat gresit, dar cred ca o mica metareflexie ar simplifica lucrurile mult mai mult. Concret, pe baza unui exemplu:

Ce sa fac, sunt atat de prost organizat/a?

Ce inseamna asta, de fapt?

Poate… ca imi doresc ordine si claritate in viata. Si poate.. ca doresc sa imi ating scopurile, targeturile, sa-mi indeplinesc anumite dorinte… Sau poate ca doresc doar sa evit momentele neplacute in care uit un deadline, ratez o intalnire, etc… Sau poate mi-as dori un ajutor in setarea lipsei de prioritati…
Parafrazand-u-l pe Epictet, intai ar trebui sa iti fie clar ceea ce doresti sa devii, iar apoi sa faci ce ai de facut.

Si atunci:

• defineste tinta clara ( “vreau sa fiu un bun strateg”)
• informeaza-te ( de la altii, din carti, online, de la coach sau trainer…)
• din ansamblul de informatii, selecteaza doar elementele realizabile, realistice si care ti s-ar potrivi
• si… creeaza-ti drumul tau, in tempo-ul adaptat tie…

Personal recomand uneori compararea listei de “to do” cu lista “to be”. Ceea ce fac ( “to do”) armonizeaza ceea ce vreau? In acel moment, poti stii daca drumul ales te conduce acolo unde iti doresti. Iar daca nu, acest drum se poate adapta oricand…

Lumea mea, lumea ta…

Lumea perceputa de mine nu e aceeasi cu lumea perceputa de tine, de el, de ea, de noi… si e firesc si bine sa fie asa. Altfel ar deveni cam monotona planeta asta pe care ne agitam.

Unii o numesc “harta personala”, altii “viziune”, altii “viata”, altii “mediu inconjurator”… Mie imi place sa-i spun lume, pentru ca in viziunea mea, acest termen contopeste toate elementele ce o definesc foarte armonios: oamenii, locurile, luna, soarele, ploaia, dragostea, viata… (…)

Filozofii incearca sa o defineasca, adultii incearca sa o explice, batranii sa o accepte fara a se mai obosi sa o inteleaga… Economia vrea sa impuna tendintele ( “bucura-te de viata”, “gandeste liber”…), ganditorii liberi aleg hedonismul..

Iar copii, copii o descopera in fiecare secunda si incearca, la randul lor, sa o inteleaga. In felul lor, prin joaca si zambet.
Fascinanta devine capacitatea oamenilor cu adevarat intelepti, care gasesc echilibrul interior intre a aborda lumea cu o anumita doza de maturitate ( adesea un “rau necesar” ) si intre a privi lumea prin prisma unui copil: simpla, si totusi sofisticata, deschisa si in acelasi timp misterioasa, cu elemente logice si totusi deseori paradoxale.. Acesti oameni m-au invatat ca intelepciunea adevarata apare cand “stii, ca nu stii nimic…” si cand stii ca, pe masura ce stii mai mult, stii de fapt foarte putin. Este dorinta de cunoastere, de a descoperi.. lumea. Lumea mea, lumea ta.

Cunoastere..e un cuvant mare…  si nu incepe in scoala, ci in primele zile de viata… si nu primesti nici diplome, pe masura ce avansezi in etapele complexe ale cunoasterii… si nu se va termina…decat…la sfarsit…candva…

Urmarea acestui impuls, de a gasi armonia si placerea de a cunoaste, in tempo-ul potrivit fiecaruia, este un pas imens pentru comunicarea inter- si intrapersonala ( cu mine si cu ceilalti). Indraznesc sa spun ca am vazut adevarate minuni intamplate dupa ce oamenii s-au sfiit sa faca acest pas.

Catch the world!

…

“I would much rather have regrets about not doing what people said, than regretting not doing what my heart led me to and wondering what life had been like if I’d just been myself.”  

Brittany Renée

Haina-l face pe om…si pe postas!

Ma grabesc spre o intalnire, cam zapacita, nu imi place sa ajung tarziu. Cobor din lift scormonind in geanta dupa ochelarii de soare. Punct ochit, punct lovit.

Ajung la parter si constat ca e cam semi-intuneric pe casa scarii. In fata liftului, un tip intr-o uniforma inchisa la culoare, cu un morman de scrisori si pachete in brate si o geanta mare de postas atarnand pe umar. Spontan ii spun: “ce bine! poate am primit deja pachetul comandat saptamana trecuta!” si ii raspund salutului prietenos. “Aveti si pt mine ceva, nr XX?”

Liniste. Ii zambesc si remarc grimasa foarte ciudata ” Eu nu sunt postasul!!!!”

Oops.

Revin seara acasa. Astept liftul ( stiam eu ca e mai sanatos pe scari dar…). Se deschide usa si revad “postasul” impreuna cu vecinul meu model. Din franturile lor de discutie mi-am dat seama ca erau colegi de bransa.

Pentru ca de data asta am si aprins lumina pe scara, ma uit ca nu era imbracat, de fapt, in uniforma… erau doar haine de aceeasi culoare si geanta in stilul trendy… ca si blugii prespalati, cam acelasi efect il avea si ea. Dar hainele semanau cu o uniforma…

“Postasul” se uita ciudat (si cam iritat, ce-i drept) la mine. Eu zambesc si ma sustrag de la orice conversatii…imi venea sa rad si abia mi-am adus aminte de “bunele maniere”. Imi inghit replicile ironice in sec si plec.

Oops.

Spre seara citesc revista presei online si vad poza vecinului meu, care este model, intr-un articol despre o prezentare de moda. Click. Dupa click, poza cu el si cu postasul meu.

Oooooooooooops!!

Tocmai am confundat un model de calibru international cu un postas?

Stiu, nu imi e rusine. Ce sa-i fac daca e barbat si nu le are cu hainele….

OOH – or OOOOOhhhhaaahhhaaaaaa :)

 Don’t look. If you can!

And I mean the advertising related “OOH”, what were you guys and gals thinking of?

OOH relates basically to the “out of home” advertising, but OOH is so much more than that.

Literally, each advertising thingie which reaches you, as a consumer, out of your home, is oh, uh, ermm sorry, OOH.

Beyond that, add the advertising elements which might reach you in your home / mobile office, because they are designed such as. ( nope, internet is not included, nor is the print field). In this category you might find stuff like the hotel lobby OOHs or other in/outdoor trades.

The billboard is one of the most common means of OOH (out of home and smashing your view wherever you are). The fascinating billboard trend is, at the moment, to set them where you, as a consumer, can’t not look.

Like in front of a huge traffic light. Or the subway billboards, which present the news while people are waiting for the subway and add promotional spots inbetween.

So, don’t look, if you can…. because they are always in your way, these OOHs

Aventuri zburatoare

Capitolul 1

• Frankfurt, duminica dupamasa, ora 15

Ajung la aeroport pt avionul spre Viena de la ora 16:10. Fiind duminica si zbor intern (UE), se recomanda prezenta in aeroport cu o ora inainte de decolare.

Ma pierd cu privirea in “cel mai mare aeroport european” (de fapt, e pe locul 2). Caut confuza terminalul nr 2 si il gasesc, tot din priviri, foarte repede: la un ghiseu, o coada interminabila, ca un musuroi de furnici. Aveam deja un bad feeling, dar mi-am luat bagajelul si am pornit increzatoare… Imi doream… sa nu fie ghiseul pe care il caut. Doar n-am pierdut niciodata un avion si sunt mandra de asta. Ok, eram.

Dupa 5 minute de alergat prin aeroport, eram fericita ca am ales o valiza mica, pe role si acum stiu ca e un element cheie din garderoba mea. Nu cred ca reuseam altfel sa trag 11 kg materie prima genti, papuci, cosmetice si haine atat de repede.

In fata culoarului unde se aseaza lumea la coada, citesc un anunt: “The check in is possible only 30 minutes before the departure”. Imi pun la indoiala cunostiintele de limba engleza… only 30 mins before? adica, e autobuz? Sau…?

• Aeroport Frankfurt, Terminal 2, ora 15:10

Remarc siderata ca toata lumea astepta…dar coada nu inainta deloc. Incep sa intreb furnicile pentru ce zbor asteapta, fiecare imi raspunde pe limba lui…am distins Tokyo, Hong Kong si Berlin. Era clar ca trebuia sa gasesc urgent o alta solutie, vorba unui prieten, “avionul nu-i autobuz, mai draga!!”.

• …ora 15:15

Gasesc intr-un final un nene de la “airport staff”, un tip la 2 metri, cam 2 x 2 sa fiu sincera. Ridic privirea spre el si il intreb ce sa fac, zborul spre Viena …. nu voi reusi sa stau si la coada, sa ajung si la check in. Numarasem minim 60 de persoane. Isi incrunta suspect sprancenele si isi coboara la rand-u-i privirea: “Pai mergeti la terminalul urmator, la ghiseul ala galben si acolo o sa faceti un check in de urgenta!”. OK, erau 40 de ghisee galbene. Dar el nu retinea la ce numar.

• … 15:18

Nu aveam timp de pierdut asa ca fug spre celalalt terminal. Acelasi gand imbucurator, am valiza “rapida”, alte 10 minute de fugareala printre terminale… Slalom printre scari rulante, nerulante si printre pasageri, unii la fel de debusolati si pierduti in spatiu… Gasesc relativ repede counterele companiei de zbor vizate, erau 4 deschise.

• Terminalul 1, ora ca 15: 25

La primul ghiseu nu serveau decat clientii cu “gold card” (febletea mea, sa adun carduri de la enspe mii de companii aeriene cu care zbor) si stateau vreo 5 auriti cam nervosi, la urmatorul era o doamna care se ocupa de alte reclamatii, la al treila nu era nimeni la coada, asa ca m-am instalat eu…
Eu: “Nu va suparati…”

Doamna: “Ba ma supar ca acuma intru in pauza! Mergeti la colega! “

Urand stimabilei cu pricina o pauza cat mai placuta… in gand…evident…am mers la colega.

• si timpul fuge… 15:27

Eu, incercand sa-mi trag respiratia..: “Buna ziua! In legatura cu zborul spre Viena….”

“Colega”: ce zbor? aaaa, pai autobuzul a plecat deja spre avion…cred…stati asa sa vad. ah, ba nu!!!
Eu: (inca plina de sperante) “Pai cum, mai e lume la check in…coada aia…stiti… (ii explic pe scurt situatia)”.

“Colega”: Daaaa? Haideti sa va caut in sistem…

• peste 10 minute… deci 15:37

M-a cautat in sistem. Nu m-a gasit. M-a cautat pana si-a dat seama ca este o diferenta intre numele de familie dublu scris cu “-” ( liniuta) si fara. Nu, evident ca nu avea de ce sa se uite in pasaport, pe care i l-am pus sub nas, sa vada ca nu e nici o cratima. Si nici nu avea sens sa ma asculte cand i-am spus ca numele meu nu se scrie cu cratima. She knows her job, right?

• si mai trec zece minute… 15:47

Deja am deschis mobilul si am inceput sa-mi sun prietenii din Frankfurt sa ma ia de la aeroport. Era clar ca nici macar o minune nu ma putea salva de competenta “colegei”. I-am explicat, cu resursele de calm si rabdare aproape epuizate, ca o voi da in judecata. Si ea mi-a explicat ca nu pe ea o dau in judecata, ci compania aeriana. Adica… nu era problema ei

• …16:00

Prietenii i-am sunat, ei au sunat la randul lor toate oficiile de protectie a consumatorului posibile. Intre timp, am obtinut un bilet pentru a doua zi dimineata spre Viena.

• 16:15 – Terminalul lui …. peste

Eram prea bine dispusa dupa un sfarsit de saptamana ca sa ma agit aiurea. Asa ca am tras adanc aer in piept si am pornit din nou la drumetie prin aeroport, (sa-l cunosc mai bine nu de alta), cautand o agentie de voiaj deschisa pentru a-mi procura biletul spre Viena. Am si gasit-o… intr-un final. La terminalul 2 E, adica in celalalt capat al cladirii. Zic mersi, ca nu era la Terminalul 8…

• …16:30

Un tanar suav, trainee, cu o supradoza de gel si o pasiune de-a dreptul mortala pentru bratari de piele si inele de argint (da, ati ghicit, lui nu ii plac fetele) imi zambeste din spatele calculatorului. E duminica si el e din greseala acolo, sa ajute, colega e plecata. Dar imi promite ca gaseste zboruri spre Viena, si isi da silinta sa fie si la un pret rezonabil.

Fericita ca am dat, in sfarsit, de un om simpatic, il las sa caute zborurile si merg in cautare de apa. Imi era atat de sete ca abia mai puteam vorbi…

• ora 17.. teoretic trebuia sa fi fost deja in Viena

Apa am gasit, zbor idem. Ies triumfatoare din aeroport, cu bagajelul intr-o mana, geanta si laptopul pe brat, o sticla de apa in cealalta mana si handsfree-ul in urechi. Afara un soare superb, invaluitor de cald pentru o toamna placuta. Si in plus, o dupamasa intr-un oras fermecator, in care istoria, arta si elementele moderne se imbina, se completeaza…si te imbie…sa le cercetezi mai bine.

Un oras care m-a mai vrut inca o dupamasa. Si primul zbor pe care l-am pierdut!

Capitolul 2

• ora 7:30

Trezita la 6:30, abia dezmeticita duc bagajelul fermecat spre taxi. Simt cum imi intra frigul in oase, ieri era soare in Frankfurt, de unde sa visez ca o sa inghet in fusta? Sau ca e o ceata crunta afara?

Taximetristul imi da prima veste buna, asa, ca de luni dimineata:” stiti, nu prea merge caldura in masina… nu stiu ce are…”

Da, asa a fost tot drumul, n-a mers! Inghetata am ajuns la aeroport, gustand putin din dulcele “stau” (blocaj in trafic) in stil german. Unic.

• ora 8:10

Din nou ma distrez plimband-u-ma printre terminale, am ales insa alta companie aeriana. Prietenii stiu de ce. Sau nu.

La ghiseu, vreo 5 persoane inaintea mea. M-am grabit sa las bagajul, dupa mine coada de furnici s-a format in cateva minute… In gand ii compatimeam.

• timpul are o alta dimensiune…. 8:20

Aceleasi 5 persoane inaintea mea, acelasi ghiseu…un musuroi cu mult mai mare in spate. Doamna de la counter nu gasea pasagerul turmentat (de nervi, evident). E o adevarata arta sa faci diferenta intre CAPS LOCK si numlock!!! Si dupa aceea a reusit sa isi blocheze toata masca de rezervari! Surprize, surprize

• departamentul IT e super… 8:40

Baietii de la IT au fost mai fascinanti ca aparitia salvarii: au intervenit in 2 minute de la apel, au deschis un alt ghiseu, au reparat pacientul imortalizat intre timp (in maxim 10 minute) si au plecat in aplauzele multimii!

Eu ma simteam deja foarte acomodata cu toata atmosfera si credeam ca nu ma mai surprinde nimic…. dar……

• ora 9:00

Am fost destul de inspirata sa imi iau o cafea: capuccino cu multa spuma de lapte si aroma de scortisoara. Si am fugit in frig la o tigara… presentimentul ca zborul va fi mai lung s-a adeverit.

La check-in am aflat ca nu e bine sa port cizme cu metal (?!?!?! si fermoarul are metal, si capsele de la blugi), asa ca le-am descaltat, de voie de nevoie. Eram ca si copilul ploii, in fusta si maieu, asteptand geanta mea mare si rosie cu laptopul langa si cizmele intr-un sertar obscur. Cizmele mele preferate… Si intr-un alt sertar gri inchis au asezat haina mea calduroasa… si esarfa…

• ora 9:10…in camera de asteptare….

Pana si eu mi-as dori sa nu mai am material de scris la acest articol

Avionul are o intarziere de 20 de minute. In camera de asteptare nu sunt sticle de apa (si nici nu aveam voie sa le aducem, ele se arunca, noile norme UE), asa ca am rezistat alte 40 de minute fara apa. Dar era un automat de cafea… superb… Deja pana si calmul meu, atras de cartea “Illuminati”, pe care am primit-o cadou in week-end, se plictisea de aeroportul asta. Telefonul l-am inchis oricum, calmul meu nu suporta telefoanele de luni dimineata.

Totusi, am reusit sa fac rost de apa. Cele 20 de minute au avut prelungiri si toate furnicile se agitau.

• Ora 10

In avion, toate bune. Aparent. Imi era foame si am comandat un mic dejun sanatos. Am primit omleta imbaiata in ulei, cu sunca si salam de porc si paine alba. Langa, un bol cu 4 cuburi de kiwi si 4 de ananas. Desert: un croissant cu dulceata de caise si unt. Foarte sanatos, eram in culmea fericirii.

Am rugat insotitoarea de zbor sa imi schimbe micul dejun. Politicos. Foarte politicos. Am asteptat 40 de minute cu tava in fata. Si am renuntat la idee. Ananasul a fost ok.

• ….omul negru nu mai vine… ora 11:10

Am ajuns in Viena. Imi venea sa pup pamantul… pe masina am baut o cafea adevarata… si apa muuulta… iar acasa, am mancat muessli cu fructe si iaurt….

Peste 3 saptamani trebuie sa zbor din nou spre Frankfurt. Oare ce ma asteapta?

Boreout vs Burnout

Despre Burnout stim cu totii, paradoxal sau nu este o boala in trend. Cat de scuril suna…. dar da, si bolile devin trendy. Ironic.

Boreout este opusul lui Burnout si “ataca” oamenii inactivi, subsolicitati.

Cei afectati de sindromul Boreout nu sunt deloc lenesi, de obicei se intampla in activitati in care ar dori sa se implice si sa daruiasca energie, insa le lipseste fie stiinta, practica, sau raspunderea, fie nu depinde de capacitatea lor.

Se intampla, de exemplu, in joburile administrative, in care 2-3 ore ajung pentru terminarea taskurilor efective, iar restul timpului este “umplut” de cafele, jocuri online, etc etc etc… sau in unele magazine, in care apar 2-3 valuri de clienti si in restul timpului vanzatorii nu au ce face. ( cel putin aparent).

Un tool foarte bun este de a le arata angajatilor cum pot sa umple acele goluri de timp,  fie prin activitati care pot fi facute oricand, fie prin idei si initiative noi. O alta cheie este motivarea pentru job si pentru dezvoltarea permanenta prin invatare.

Problema efectiva apare atunci cand conducerea nu stie despre aceste momente de inactivitate, angajatii evitand confruntarea deschisa, din motive gen frica de a nu fi concediati sau suprasolicitati.