Cand eram copil reuseam sa le dau parintilor mult material pentru brainjogging: descopeream fiecare cadou pe care-l ascundeau prin casa inainte de Craciun sau de ziua mea. Depasind etapa in care mai credeam in Mosu’, curiozitatea mea, care a avut mereu cote mari, m-a transformat intr-o enciclopedie mergatoare si vorbitoare, cu una dintre specializari pe tema “unde e lucrul X si Y, de mult ratacit prin casa?”.
O data, venita de la scoala, stiam ca trebuie sa gasesc niste oua Kinder prin casa. Eram sigura, mama imi dadea de ceva vreme cate unul pe zi. Si nu intelegeam de unde are ea cate un ou cu surprize dimineata pregatit. Aveam o placere aproape diabolica in a colectiona surprizele acelea haioase.
Evident, am descoperit repede colectia mamei de oua surprinzatoare…sa fi fost peste 30. Le-am luat pe toate, le-am insirat pe covorul din bucatarie si am inceput sa le desfac tacticos. Nu am reusit sa mananc toata ciocolata, dar montasem aproape toate surprizele cand m-a gasit mama “in actiune”. Pierdusem notiunea timpului…era ora cand trebuia sa se intoarca acasa.
Prea mirata nu a fost mama, dar a doua zi n-am mai primit oul cu care eram obisnuita. Si nici a treia zi… si nici saptamanile viitoare. Pana cand am inteles: mi-am stricat singura surpriza.
De atunci stiu ca si cadourile previzibile au surpriza lor. Este magia cu care un om drag iti pregateste un cadou, toata dragostea oferita, dragoste care incepe de la gandul frumos de a-ti oferi ceva… si nu se termina nici macar la imbratisarea si zambetul cu care iti inmaneaza cadoul. De atunci am incetat sa mai caut inainte cadourile de Craciun, desi adeseori stiam ce mi se pregateste. Si am inceput sa ma preocup de a gandi mereu cadouri speciale pentru cei dragi mie.
Asa a invatat un copil bucuria de a oferi o farama de suflet…
comentarii recente