Viata de dupa EURO 08

….exista! Pe cuvant!

Cum adica nu ma credeti?

My own EURO 08 Review…

Cele doua echipe gazda au reusit sa ma impresioneze doar prin calitatile ospitaliere deosebite. Punct.

In ciuda faptului ca semnalul TV a fost relativ critic (UEFA Media Technology SA a preluat, logic si evident, raspunderea pentru transmisia mondiala si a dat-o, logic si evident, in bara), EURO 08 a inregistrat cote de audienta fenomenale…. 1,191 de milioane de fanatici s-au uitat impreuna la 31 de jocuri, au baut bere, au tremurat, strigat, aplaudat, au cutreierat strazile pana dimineata, s-au pictat reciproc pe fete, au fluturat steaguri……..

Incredibil, doar cifrele relative aduc EURO 08 in top, pe locul 2 dupa sesiunea record din Anglia in 1996.

La fel de rece m-a lasat nenea Ronaldo, pentru ca printre aerele de super star cu veleitati de stil, a marcat 42 de goluri intr-un sezon la Champions League si doar 1 pentru Portugalia. Asa nu!

Dar adevaratul high light al campionatului ramane, pentru mine, numarul de cartonase rosii si galbene: 3 cartonase rosii si unul rosu-galben – care a fost oricum retras. Sa fie felul barbatilor de a ne demonstra ca au invatat sa se poarte frumos cand se joaca pe-afara?

Si ce s-a ales cu viata de dupa EURO 08? Pai ce sa fie…. programul de seara e greu de umplut. A disparut seara dinainte de meci – cu pregatirea sufleteasca aferenta – , seara grandioasa in care este vreun meci sau seara de dupa – revenirea. A inceput sa fie momentul in care trebuie sa reinvatam sa gandim. “Ce facem in seara asta dupa munca?”

Dar si mai tragic declar disparitia barurilor “football free”, a zonelor interzise barbatilor (da da, acele localuri cool in care gagicile sunt servite cu un cosmopolitan, asculta muzica rafinata si se amuza de urletele de pe strazi)….

Oh well, cred ca am sa supravietuiesc si de data asta. Poate in timpul campionatului mondial am sa ma uit la mai mult de un meci. Sau poate ma fac si eu mare si inteleg cat de important, crucial si relevant este fotbalul pentru omenire. Am zis!

Update: stumbling upon luck

…sau ce s-a intamplat cu Maja de cand nu v-a mai scris…. she was taking this cool ride called life and stumbled upon many tiny huge little things.

Bine v-am regasit oameni buni.

N-am fost mancata de nici un extraterestru si nici rapita de fat frumos Am avut o lipsa de inspiratie in de-ale scrisului, furata de valul cotidian si preocupata de revelatii si meta-reflectii… OK…nici chiar asa….dar ultimele luni mi-au adus multe invataturi noi.

Am invatat sa ma cunosc (mai) bine. Si pentru ca nu am absolut nici o scuza ca n-am mai scris, am sa va impartasesc “invataturile” mele….

Am invatat cat de irelevant este felul de a ne castiga existenta, in comparatie cu vointa de fier si dramul necesar de nebunie in a ne urma si trai visele. Visul, visele….acele lucruri din adancul sufletului meu, pe care le transform in viziuni realiste….

Am mai invatat ca varsta e irelevanta, comparand-o cu taria de a lupta pentru dragoste pana la ultima suflare. Si ca, atunci cand unele lucruri s-au sfarsit inainte de a incepe, aceasta simpla recunoastere a situatiei fericeste mai mult decat vrem aparent sa credem….

Mai stiu ca nu ma intereseaza sa aflu ce mi-e scris in stele. Dar ma intereseaza sa pot sa ma deschid in fata vietii si a oamenilor si sa nu uit sa zambesc, desi uneori stelele nu mi-au adus ce mi-as fi dorit eu. Poate…tocmai pentru ca…

Am invatat si sa accept durerea. Nu sa o ascund, sa fug de ea sau sa o imping intr-un sertar uitat al sufletului si sa arunc undeva departe cheia….

Si mai stiu ca unele povesti pot fi adevarate sau nu…. dar ma intereseaza mai mult daca povestitorul isi este lui insusi fidel…. si daca nu si-a tradat niciodata sufletul, inima, visele…. daca stie sa vada frumosul chiar daca unele zile nu sunt frumoase, si daca poate sa se hraneasca si cu frumusetea simpla a vietii….. si daca reuseste sa fie implinit cu toate ca are uneori esecuri…. si tocmai atunci stie sa se ridice si sa spuna un “DA” hotarat vietii….

Sau daca, dupa nopti nedormite si zile pline….gaseste puterea sa se ridice si sa fie acolo pentru cei aproape de sufletul lui… ( al povestitorului)….

Si am mai invatat ca exista anumite lucruri de care nu m-as desparti niciodata in viata…: o cafea buna, o ciocolata si mai buna, o balaceala in lac de munte…. si nu m-as desparti deloc de …mine ….

Salut, sunt eu, un haiduc….

Ma intreb care performanta as aprecia-o mai mult, cea a pretendentului la titlul de “Superstar” sau versiunea originala…..

Clienta fidea, nu mai vreau card de fidelizare…!

        Trafic, lumini, luminite, vant, lume agitata, plase, plasute, s-a terminat sticla de apa, mi-e foame, mai am umpic… se intuneca, semaforul e verde, intersectia s-a blocat, ah, am prins un loc de parcare… repede, sar din masina, mai am 20 de minute si se inchide magazinul. Intru, ochesc raftul, apuc repede 2 produse, stau la coada…    ” Stimati clienti, va multumim pentru vizita dvs si ne bucuram sa va salutam si alta data. Apreciem intelegerea dvs pentru ca inchidem in 20 de minute…” Ah, la fix. Nu plec fara cumparaturile mele. Am zis!

Ajung la casa, e coada lunga dar merge repede. Aveti card de client? Deschid portofelul si incep sa scotocesc… Da am cu siguranta… Imi dau silinta sa-l gasesc repede…dar am ataaaatea carduri: Card de fidelizare de la o drogherie, de la un butic dragut cu haine italiene, de la centrul de infrumusetare, de la un magazin de accesorii, de la companiile aeriene, de la supermarket (evident! ), de la o alta drogherie- cu produse bio , de la un centru comercial enorm… de la benzinarie si spalatorie auto… de la magazinul preferat de mobila si decoratiuni interioare… de la banca, atat cardul de debit cat si cardul de credit… si evident de la asigurarea de sanatate, ca fara chip-ul acela nu ma primeste nici un medic… Sincera, ar mai fi cateva pe care le-am lasat acasa ca nu mai aveau loc in portofel…

Cat de genial… orice om isi poate face un tablou despre stilul meu de “consum” doar dupa cardurile insirate mai sus.

Cardul de clienti este unul dintre cele mai reusite instrumente de marketing direct, pentru ca ofera informatia despre clientul in sine si il “leaga” excelent de compania in cauza. Evident, daca aceasta din urma este capabila de a atrage clientul intr-un mod inteligent si atractiv.

Facand o comparatie simplista intre celelalte instrumente de marketing directe ( couponing, online marketing, mobile marketing – sms si mms- , directmailing, directresponse post, telemarketing si publicitate neadresata direct – prospecte, pliante) si cardul de clienti, gasesc un punct definitoriu si deseori decisiv: cardul “ajuta” la cursa de lunga durata, ofera perspectiva si deschide, firmelor inteligente, nenumarate porti spre clientii fideli.

Daca stiu ca la supermarketul XX am diverse avantaje pentru ca imi fac, in mod regulat, cumparaturile acolo, evident ca voi evita un alt supermarket la care nu primesc nici un bonus. In fond, platesc ( aproximativ) aceiasi bani.

Intr-un final, ce mai conteaza daca nu e un secret ca prefer pasta de dinti XX, ca merg la cumparaturi de obicei in weekend sau cu 30 de minute inainte de inchiderea magazinului, ca am o crema de zi preferata pe care o cumpar de mai bine de un an, ca n-am incercat niciodata Sangria la sticla…. Cineva, undeva, imi cunoaste comportamentul de consum cu siguranta mai bine decat l-am analizat eu vreodata…. Asa ca, draga “Cineva” sa traiesti!

P.S. Situatie ipotetica sau nu prea..: ma intreb daca va veni vremea in care voi merge la supermarket, voi face cumparaturile, si la ajunsa la casa de marcat, mi se va aduce aminte ca am uitat X sau Y lucru pe care il cumpar de obicei… Ar fi un tool foarte bun, deoarece e chiar enervant sa uit lista de cumparaturi acasa ( daca m-am obosit sa imi fac vreuna), dar si mai enervant este ca, de fiecare data cand ajung cu toate plasele acasa, imi dau seama ca am uitat sa cumpar ceva foarte important

De Sarbatori…

va doresc multe, multe momente calde, sper ca ati avut un Mos Craciun inspirat si ca veti intampina 2008 zambind!

p.s. Mmaja calatoreste.. ca sa aiba material de scris

Un Mos’ Nicolae fericit!

Draga Mos Nicolae,

chiar daca unii adulti nu te mai iau in serios, eu nu sunt adult astazi si tot te iau in serios. Ma bucur ca existi.
Lista mea nu e foarte lunga, dar m-as bucura sa o citesti pentru ca sunt un ne-adult cuminte. Deseori. Iar cand nu sunt, sa stii ca nu a fost vina mea niciodata, cu siguranta!

In plus, te anunt ca papucii mei, adica toate perechile…sunt foarte curati.

Cititorilor mei te rog sa le aduci multe zambete calde de la oamenii dragi si multa liniste sufleteasca, daca se poate cu aroma de scortisoara si vanilie, ca sa simta Sarbatorile autentic si armonios.

Iar mie… cu mine ai fost bland, bun si darnic tot anul. Eu te astept la o cafea si-un tort, sa-ti multumesc pentru ca, de multi ani, mi-ai adus primii fulgi de nea din iarna

Va doresc un Mos’ Nicolae inspirat si fericit!

The To Do List vs The To Be List

Recunosc, sunt un om cam imprastiat si zapacit, insa am o “ordine in dezordinea mea”. Si stiu ca nu sunt singura care-si face mii de “To- Do” lists, care scrie post its si isi seteaza pt siguranta si alarmele la telefon.

Ca trainer, mi se adreseaza deseori intrebari de genul ” ce sa fac, sa obtin X sau Y, sa reusesc X sau Y …?”.

Sincera, nu consider stilul de intrebare neaparat gresit, dar cred ca o mica metareflexie ar simplifica lucrurile mult mai mult. Concret, pe baza unui exemplu:

Ce sa fac, sunt atat de prost organizat/a?

Ce inseamna asta, de fapt?

Poate… ca imi doresc ordine si claritate in viata. Si poate.. ca doresc sa imi ating scopurile, targeturile, sa-mi indeplinesc anumite dorinte… Sau poate ca doresc doar sa evit momentele neplacute in care uit un deadline, ratez o intalnire, etc… Sau poate mi-as dori un ajutor in setarea lipsei de prioritati…
Parafrazand-u-l pe Epictet, intai ar trebui sa iti fie clar ceea ce doresti sa devii, iar apoi sa faci ce ai de facut.

Si atunci:

• defineste tinta clara ( “vreau sa fiu un bun strateg”)
• informeaza-te ( de la altii, din carti, online, de la coach sau trainer…)
• din ansamblul de informatii, selecteaza doar elementele realizabile, realistice si care ti s-ar potrivi
• si… creeaza-ti drumul tau, in tempo-ul adaptat tie…

Personal recomand uneori compararea listei de “to do” cu lista “to be”. Ceea ce fac ( “to do”) armonizeaza ceea ce vreau? In acel moment, poti stii daca drumul ales te conduce acolo unde iti doresti. Iar daca nu, acest drum se poate adapta oricand…

…

“I would much rather have regrets about not doing what people said, than regretting not doing what my heart led me to and wondering what life had been like if I’d just been myself.”  

Brittany Renée

Haina-l face pe om…si pe postas!

Ma grabesc spre o intalnire, cam zapacita, nu imi place sa ajung tarziu. Cobor din lift scormonind in geanta dupa ochelarii de soare. Punct ochit, punct lovit.

Ajung la parter si constat ca e cam semi-intuneric pe casa scarii. In fata liftului, un tip intr-o uniforma inchisa la culoare, cu un morman de scrisori si pachete in brate si o geanta mare de postas atarnand pe umar. Spontan ii spun: “ce bine! poate am primit deja pachetul comandat saptamana trecuta!” si ii raspund salutului prietenos. “Aveti si pt mine ceva, nr XX?”

Liniste. Ii zambesc si remarc grimasa foarte ciudata ” Eu nu sunt postasul!!!!”

Oops.

Revin seara acasa. Astept liftul ( stiam eu ca e mai sanatos pe scari dar…). Se deschide usa si revad “postasul” impreuna cu vecinul meu model. Din franturile lor de discutie mi-am dat seama ca erau colegi de bransa.

Pentru ca de data asta am si aprins lumina pe scara, ma uit ca nu era imbracat, de fapt, in uniforma… erau doar haine de aceeasi culoare si geanta in stilul trendy… ca si blugii prespalati, cam acelasi efect il avea si ea. Dar hainele semanau cu o uniforma…

“Postasul” se uita ciudat (si cam iritat, ce-i drept) la mine. Eu zambesc si ma sustrag de la orice conversatii…imi venea sa rad si abia mi-am adus aminte de “bunele maniere”. Imi inghit replicile ironice in sec si plec.

Oops.

Spre seara citesc revista presei online si vad poza vecinului meu, care este model, intr-un articol despre o prezentare de moda. Click. Dupa click, poza cu el si cu postasul meu.

Oooooooooooops!!

Tocmai am confundat un model de calibru international cu un postas?

Stiu, nu imi e rusine. Ce sa-i fac daca e barbat si nu le are cu hainele….

Aventuri zburatoare

Capitolul 1

• Frankfurt, duminica dupamasa, ora 15

Ajung la aeroport pt avionul spre Viena de la ora 16:10. Fiind duminica si zbor intern (UE), se recomanda prezenta in aeroport cu o ora inainte de decolare.

Ma pierd cu privirea in “cel mai mare aeroport european” (de fapt, e pe locul 2). Caut confuza terminalul nr 2 si il gasesc, tot din priviri, foarte repede: la un ghiseu, o coada interminabila, ca un musuroi de furnici. Aveam deja un bad feeling, dar mi-am luat bagajelul si am pornit increzatoare… Imi doream… sa nu fie ghiseul pe care il caut. Doar n-am pierdut niciodata un avion si sunt mandra de asta. Ok, eram.

Dupa 5 minute de alergat prin aeroport, eram fericita ca am ales o valiza mica, pe role si acum stiu ca e un element cheie din garderoba mea. Nu cred ca reuseam altfel sa trag 11 kg materie prima genti, papuci, cosmetice si haine atat de repede.

In fata culoarului unde se aseaza lumea la coada, citesc un anunt: “The check in is possible only 30 minutes before the departure”. Imi pun la indoiala cunostiintele de limba engleza… only 30 mins before? adica, e autobuz? Sau…?

• Aeroport Frankfurt, Terminal 2, ora 15:10

Remarc siderata ca toata lumea astepta…dar coada nu inainta deloc. Incep sa intreb furnicile pentru ce zbor asteapta, fiecare imi raspunde pe limba lui…am distins Tokyo, Hong Kong si Berlin. Era clar ca trebuia sa gasesc urgent o alta solutie, vorba unui prieten, “avionul nu-i autobuz, mai draga!!”.

• …ora 15:15

Gasesc intr-un final un nene de la “airport staff”, un tip la 2 metri, cam 2 x 2 sa fiu sincera. Ridic privirea spre el si il intreb ce sa fac, zborul spre Viena …. nu voi reusi sa stau si la coada, sa ajung si la check in. Numarasem minim 60 de persoane. Isi incrunta suspect sprancenele si isi coboara la rand-u-i privirea: “Pai mergeti la terminalul urmator, la ghiseul ala galben si acolo o sa faceti un check in de urgenta!”. OK, erau 40 de ghisee galbene. Dar el nu retinea la ce numar.

• … 15:18

Nu aveam timp de pierdut asa ca fug spre celalalt terminal. Acelasi gand imbucurator, am valiza “rapida”, alte 10 minute de fugareala printre terminale… Slalom printre scari rulante, nerulante si printre pasageri, unii la fel de debusolati si pierduti in spatiu… Gasesc relativ repede counterele companiei de zbor vizate, erau 4 deschise.

• Terminalul 1, ora ca 15: 25

La primul ghiseu nu serveau decat clientii cu “gold card” (febletea mea, sa adun carduri de la enspe mii de companii aeriene cu care zbor) si stateau vreo 5 auriti cam nervosi, la urmatorul era o doamna care se ocupa de alte reclamatii, la al treila nu era nimeni la coada, asa ca m-am instalat eu…
Eu: “Nu va suparati…”

Doamna: “Ba ma supar ca acuma intru in pauza! Mergeti la colega! “

Urand stimabilei cu pricina o pauza cat mai placuta… in gand…evident…am mers la colega.

• si timpul fuge… 15:27

Eu, incercand sa-mi trag respiratia..: “Buna ziua! In legatura cu zborul spre Viena….”

“Colega”: ce zbor? aaaa, pai autobuzul a plecat deja spre avion…cred…stati asa sa vad. ah, ba nu!!!
Eu: (inca plina de sperante) “Pai cum, mai e lume la check in…coada aia…stiti… (ii explic pe scurt situatia)”.

“Colega”: Daaaa? Haideti sa va caut in sistem…

• peste 10 minute… deci 15:37

M-a cautat in sistem. Nu m-a gasit. M-a cautat pana si-a dat seama ca este o diferenta intre numele de familie dublu scris cu “-” ( liniuta) si fara. Nu, evident ca nu avea de ce sa se uite in pasaport, pe care i l-am pus sub nas, sa vada ca nu e nici o cratima. Si nici nu avea sens sa ma asculte cand i-am spus ca numele meu nu se scrie cu cratima. She knows her job, right?

• si mai trec zece minute… 15:47

Deja am deschis mobilul si am inceput sa-mi sun prietenii din Frankfurt sa ma ia de la aeroport. Era clar ca nici macar o minune nu ma putea salva de competenta “colegei”. I-am explicat, cu resursele de calm si rabdare aproape epuizate, ca o voi da in judecata. Si ea mi-a explicat ca nu pe ea o dau in judecata, ci compania aeriana. Adica… nu era problema ei

• …16:00

Prietenii i-am sunat, ei au sunat la randul lor toate oficiile de protectie a consumatorului posibile. Intre timp, am obtinut un bilet pentru a doua zi dimineata spre Viena.

• 16:15 – Terminalul lui …. peste

Eram prea bine dispusa dupa un sfarsit de saptamana ca sa ma agit aiurea. Asa ca am tras adanc aer in piept si am pornit din nou la drumetie prin aeroport, (sa-l cunosc mai bine nu de alta), cautand o agentie de voiaj deschisa pentru a-mi procura biletul spre Viena. Am si gasit-o… intr-un final. La terminalul 2 E, adica in celalalt capat al cladirii. Zic mersi, ca nu era la Terminalul 8…

• …16:30

Un tanar suav, trainee, cu o supradoza de gel si o pasiune de-a dreptul mortala pentru bratari de piele si inele de argint (da, ati ghicit, lui nu ii plac fetele) imi zambeste din spatele calculatorului. E duminica si el e din greseala acolo, sa ajute, colega e plecata. Dar imi promite ca gaseste zboruri spre Viena, si isi da silinta sa fie si la un pret rezonabil.

Fericita ca am dat, in sfarsit, de un om simpatic, il las sa caute zborurile si merg in cautare de apa. Imi era atat de sete ca abia mai puteam vorbi…

• ora 17.. teoretic trebuia sa fi fost deja in Viena

Apa am gasit, zbor idem. Ies triumfatoare din aeroport, cu bagajelul intr-o mana, geanta si laptopul pe brat, o sticla de apa in cealalta mana si handsfree-ul in urechi. Afara un soare superb, invaluitor de cald pentru o toamna placuta. Si in plus, o dupamasa intr-un oras fermecator, in care istoria, arta si elementele moderne se imbina, se completeaza…si te imbie…sa le cercetezi mai bine.

Un oras care m-a mai vrut inca o dupamasa. Si primul zbor pe care l-am pierdut!

Capitolul 2

• ora 7:30

Trezita la 6:30, abia dezmeticita duc bagajelul fermecat spre taxi. Simt cum imi intra frigul in oase, ieri era soare in Frankfurt, de unde sa visez ca o sa inghet in fusta? Sau ca e o ceata crunta afara?

Taximetristul imi da prima veste buna, asa, ca de luni dimineata:” stiti, nu prea merge caldura in masina… nu stiu ce are…”

Da, asa a fost tot drumul, n-a mers! Inghetata am ajuns la aeroport, gustand putin din dulcele “stau” (blocaj in trafic) in stil german. Unic.

• ora 8:10

Din nou ma distrez plimband-u-ma printre terminale, am ales insa alta companie aeriana. Prietenii stiu de ce. Sau nu.

La ghiseu, vreo 5 persoane inaintea mea. M-am grabit sa las bagajul, dupa mine coada de furnici s-a format in cateva minute… In gand ii compatimeam.

• timpul are o alta dimensiune…. 8:20

Aceleasi 5 persoane inaintea mea, acelasi ghiseu…un musuroi cu mult mai mare in spate. Doamna de la counter nu gasea pasagerul turmentat (de nervi, evident). E o adevarata arta sa faci diferenta intre CAPS LOCK si numlock!!! Si dupa aceea a reusit sa isi blocheze toata masca de rezervari! Surprize, surprize

• departamentul IT e super… 8:40

Baietii de la IT au fost mai fascinanti ca aparitia salvarii: au intervenit in 2 minute de la apel, au deschis un alt ghiseu, au reparat pacientul imortalizat intre timp (in maxim 10 minute) si au plecat in aplauzele multimii!

Eu ma simteam deja foarte acomodata cu toata atmosfera si credeam ca nu ma mai surprinde nimic…. dar……

• ora 9:00

Am fost destul de inspirata sa imi iau o cafea: capuccino cu multa spuma de lapte si aroma de scortisoara. Si am fugit in frig la o tigara… presentimentul ca zborul va fi mai lung s-a adeverit.

La check-in am aflat ca nu e bine sa port cizme cu metal (?!?!?! si fermoarul are metal, si capsele de la blugi), asa ca le-am descaltat, de voie de nevoie. Eram ca si copilul ploii, in fusta si maieu, asteptand geanta mea mare si rosie cu laptopul langa si cizmele intr-un sertar obscur. Cizmele mele preferate… Si intr-un alt sertar gri inchis au asezat haina mea calduroasa… si esarfa…

• ora 9:10…in camera de asteptare….

Pana si eu mi-as dori sa nu mai am material de scris la acest articol

Avionul are o intarziere de 20 de minute. In camera de asteptare nu sunt sticle de apa (si nici nu aveam voie sa le aducem, ele se arunca, noile norme UE), asa ca am rezistat alte 40 de minute fara apa. Dar era un automat de cafea… superb… Deja pana si calmul meu, atras de cartea “Illuminati”, pe care am primit-o cadou in week-end, se plictisea de aeroportul asta. Telefonul l-am inchis oricum, calmul meu nu suporta telefoanele de luni dimineata.

Totusi, am reusit sa fac rost de apa. Cele 20 de minute au avut prelungiri si toate furnicile se agitau.

• Ora 10

In avion, toate bune. Aparent. Imi era foame si am comandat un mic dejun sanatos. Am primit omleta imbaiata in ulei, cu sunca si salam de porc si paine alba. Langa, un bol cu 4 cuburi de kiwi si 4 de ananas. Desert: un croissant cu dulceata de caise si unt. Foarte sanatos, eram in culmea fericirii.

Am rugat insotitoarea de zbor sa imi schimbe micul dejun. Politicos. Foarte politicos. Am asteptat 40 de minute cu tava in fata. Si am renuntat la idee. Ananasul a fost ok.

• ….omul negru nu mai vine… ora 11:10

Am ajuns in Viena. Imi venea sa pup pamantul… pe masina am baut o cafea adevarata… si apa muuulta… iar acasa, am mancat muessli cu fructe si iaurt….

Peste 3 saptamani trebuie sa zbor din nou spre Frankfurt. Oare ce ma asteapta?

how to give a bad news

evident, exista situatii incomode in care suntem in cercul vicios “wrong person-wrong place- oh so stupid timing”. si? pentru ce e asta o ocazie? simplu: pentru a iesi din cerc. cum? si mai simplu…o amica imi spunea “mai de fiecare data cand cineva ma intreaba prea insistent cum imi mai merge si ce mai fac urmeaza o veste proasta”. normal, daca acel “cineva” isi ia postura de victima in serios ( “de ce tocmai eu sa fiu cel/cea cu vestea proasta…? cum s-o menajez pe persoana respectiva) si uita de fapt ca n-ajuta cu nimic (chiar daca da “bine” si chiar cu bune intentii).
sau ar mai fi varianta

“si ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”

sincera detest intrebarea asta pentru copilashi. de unde sfantul sa stie copilul ce meserii vor exista in 10-20 de ani, cand e el deja “destul de mare” ca sa munceasca. sau visa careva sa devina cercetator stiintific pentru publicitatea niselor….?!
sau trebuie copilul sa isi dezvolte deja tipare clare si sa aiba si habar despre toate celelalte idei marete…ce face un medic, un politist, un profesor…

“Cum” si nu “de ce?” -> fact based marketing

subliniam de multe ori in discutii si traininguri importanta intrebarilor. vad in special problematica intrebarea in sine in diverse relatii cu clientii: ei vor o solutie.acum.viabila.. si sunt intrebati “de ce?”

NO-GO!!! clientul nu vrea si sigur nu are chef sa isi motiveze decizia. si daca il vom intreba “Cum?” nu vom face asta pt a ne pune bine pe langa el, ci pentru a ne deschide usa spre rezolvarea problemei lui: solutia rapida, viabila.

una dintre greselile capitale in comunicare

un alt client si cunostiinta mai veche de-a mea se plangea adeseaori ca are probleme foarte mari cu angajatii, mai ales in relatia cu clientii. m-a rugat sa il ajut.
echipa e amestecata (oameni din diferite background-uri, si mai diferite interese) si sunt cu totii politicosi si punctuali, isi fac treaba insa totusi 80% din jobul lor este “la vedere”, au de-a face cu clientii (actuali sau potentiali).
seful lor m-a rugat sa gandim niste traininguri de comunicare externa pentru a imbunatati acest aspect si am fost invitata azi dimineata la o cafea la firma. doream sa imi fac o imagine despre politica interna a firmei (daca e vreuna) si despre team.
what is wrong in this picture?

Restaurante mici- efecte “speciale” maaaari!!!

Recent am observat ca in Viena nu se mai “poarta” restaurantele mari, cu prea multe locuri… (nu ma refer la fast food). Sunt prea mari, chelnerii prea putini si neatenti (mai ales la dorintele speciale, “fara sare, doar cu ulei de masline, inca o bere va rog!”) si apare sentimentul de anonimitate chiar si printre clientii fideli.
In schimb restaurantele mici (cu vreo zece mese) se bucura de multi fani. De ce sunt atat de trendy? Motivele ar fi:

Mi-e dor de duca!!

aseara a venit vecinul meu in vizita. m-a intrebat daca am timp sa bem o cafea (a se citi sa stam la povesti). well, why not! chiar daca nu aveam timp, interesul meu era din ce in ce mai ridicat ( oare ce a mai “copt” de data asta?)
cum il cheama pe vecinul meu n-am sa va spun, e unul dintre fumosii aia care pozeaza cu diverse don-shoare gen naomi sau claudia si care organizeaza diverse concursuri de miss. jobul de vis pentru fiecare barbat? mda, el e exceptia, e gay ))) dar nu conteaza asta.

NLP- un curs intensiv

Daca se asteapta cineva sa scriu momentan despre ce am invatat intr-un curs intensiv NLP in ultimele doua zile, imi pare rau, va voi dezamagi. Asta se gaseste in diverse carti si nici nu cred ca as avea energia necesara sa scriu romane momentan.
Daca cineva doreste sa afle mai multe despre impactul unui asemenea curs, go ahead and enjoy

siguranta la volan – fiecare secunda conteaza

dimineata m-am trezit foarte morocanoasa. dormisem cateva ore (mult prea putine) si la 7:30 fix trebuia sa ma prezint la un training de siguranta la volan. numai de asta nu-mi ardea mie: sa ma trezesc la 6, sa conduc pana in celalalt capat de oras si sa pierd toata ziua la centrul ala nenorocit cand eu am atatea de facut.
acum regret parerile mele matinale enorm!!!

Un dentist simpatic

chiar daca am vreo 3 medici stomatologi in familie, sunt prea departe sa merg de fiecare data la ei. Iar in Viena am trait multe experiente nefericite cu aceasta bransa. Dar, spre bucuria mea, L-am gasit! Pe EL, Dl. Doctor care are habar si idee despre ceea ce face, care e amabil, stie sa glumeasca si are grija sa nu doara nimic!
Daca ar stii doar cat l-am cautat, noaptea cand am mers la urgenta si mi-au cerut 300 de euro pe un calmant (da da, coruptia e peste tot), anii trecuti in mijlocul Sarbatorilor de iarna cand mi-a distrus un nerv si innebuneam de durere, lunile trecute cand un alt stimabil medic dorea sa-mi “lucreze” vreo doua masele fara anestezie… Un cosmar. Dar El s-a mutat pe strada mea si i-am facut sceptica o vizita. De atunci merg cu cea mai mare placere la stomatolog.

“intercultural”

unul dintre punctele forte ale vietii mele in Viena este partea cu prietenii pe care-i am: fiecare are alte “radacini”. in seara asta am iesit la o bere: un croat de vreo 20 de ani aici, o ardeleanca (eu, evident ) si un neamt care “se simte pe jumatate roman” dupa ce m-a cunoscut pe mine (si a invatat romaneste).
e excelent faptul ca limba terna intre noi e de fapt germana- presarata cu dialect austriac si ca, in ciuda tuturor diferentelor posibile (varstele noastre:35, 22, 25, backgrounduri, joburi) ne intelegem super. de la acesti oameni invat si ma bucur ca am notiunea de “a nu judeca pe altii, a-i accepta si a incerca sa preiau tot ce e mai bun din fiecare life style”.

si in seara asta mi-a mai crescut inima dintr-un motiv: am vazut o gasca de romani, erau in acelasi bar cu noi, erau turisti. s-au comportat EXEMPLAR si sunt mandra de asta!!! mi-a fost drag de ei si am mers cu mare placere sa dau noroc la masa lor (chiar daca eu eram cu cafeaua in mana, irelevant) si m-am simtit parca mai aproape de casa

cred ca mi se face dor, cred ca am sa fug pana-n ardeal in curand

Look good- feel “good”?

Colegele mele de la (de astazi din fericire fostul) job se impart in doua mari categorii: ori sunt obsedate de cum arata, ori nu le intereseaza absolut de loc subiectul. De cateva luni de cand am intrat acolo ma gandeam ca poate sunt eu prea rea sa le bag asa in sertarase (evident ca sunt exceptii de la regula), insa incet incet s-a confirmat teoria mea.

real-life soaps

Faimoasele showuri/ emisiuni/ documentare cu si despre “oameni simpli” prind amploare in Austria. Citeam de curand ca sunt foarte iubite de public si au un ranking super.
Deoarece nu sunt fan TV si nu urmaresc nici un post romanesc, nu stiu daca au un corespondent in Romania. Este vorba despre chestii gen “Schimb de familie” / “Schimb de nevasta/sotie/prietena” ( Tausche Frau /Tausche Familie titlul original).

cel mai jenibil job-interview

desi nu doream neaparat sa incep blogul cu o faza de genul asta, nuuuu ma pot abtine!!
postingul e relativ lung, parerea mea e ca merita citit

aseara primesc un mail de la o cunostiinta cum ca ar fi interesat sa ma prezint la un job interview… cum ca dinstinsul domn cauta tineri activi, dinamici…bla bla same old story. well, eram sigura de ce urmeaza, dar avand in vedere ca in miez de proiecte o destindere face bine, de ce nu. si pentru ca ma manca limba sa-i spun ce website patetic are, de fapt, si ce reclame nasoale )) recunosc.