Update: stumbling upon luck

…sau ce s-a intamplat cu Maja de cand nu v-a mai scris…. she was taking this cool ride called life and stumbled upon many tiny huge little things.

Bine v-am regasit oameni buni.

N-am fost mancata de nici un extraterestru si nici rapita de fat frumos Am avut o lipsa de inspiratie in de-ale scrisului, furata de valul cotidian si preocupata de revelatii si meta-reflectii… OK…nici chiar asa….dar ultimele luni mi-au adus multe invataturi noi.

Am invatat sa ma cunosc (mai) bine. Si pentru ca nu am absolut nici o scuza ca n-am mai scris, am sa va impartasesc “invataturile” mele….

Am invatat cat de irelevant este felul de a ne castiga existenta, in comparatie cu vointa de fier si dramul necesar de nebunie in a ne urma si trai visele. Visul, visele….acele lucruri din adancul sufletului meu, pe care le transform in viziuni realiste….

Am mai invatat ca varsta e irelevanta, comparand-o cu taria de a lupta pentru dragoste pana la ultima suflare. Si ca, atunci cand unele lucruri s-au sfarsit inainte de a incepe, aceasta simpla recunoastere a situatiei fericeste mai mult decat vrem aparent sa credem….

Mai stiu ca nu ma intereseaza sa aflu ce mi-e scris in stele. Dar ma intereseaza sa pot sa ma deschid in fata vietii si a oamenilor si sa nu uit sa zambesc, desi uneori stelele nu mi-au adus ce mi-as fi dorit eu. Poate…tocmai pentru ca…

Am invatat si sa accept durerea. Nu sa o ascund, sa fug de ea sau sa o imping intr-un sertar uitat al sufletului si sa arunc undeva departe cheia….

Si mai stiu ca unele povesti pot fi adevarate sau nu…. dar ma intereseaza mai mult daca povestitorul isi este lui insusi fidel…. si daca nu si-a tradat niciodata sufletul, inima, visele…. daca stie sa vada frumosul chiar daca unele zile nu sunt frumoase, si daca poate sa se hraneasca si cu frumusetea simpla a vietii….. si daca reuseste sa fie implinit cu toate ca are uneori esecuri…. si tocmai atunci stie sa se ridice si sa spuna un “DA” hotarat vietii….

Sau daca, dupa nopti nedormite si zile pline….gaseste puterea sa se ridice si sa fie acolo pentru cei aproape de sufletul lui… ( al povestitorului)….

Si am mai invatat ca exista anumite lucruri de care nu m-as desparti niciodata in viata…: o cafea buna, o ciocolata si mai buna, o balaceala in lac de munte…. si nu m-as desparti deloc de …mine ….

Salut, sunt eu, un haiduc….

Ma intreb care performanta as aprecia-o mai mult, cea a pretendentului la titlul de “Superstar” sau versiunea originala…..

E o lume mica… si plina de zapada

…si pe youtube gasesc prietenii copilariei….

va prezint un om care da suflet chitarii, cel mai bine intre munti, la gura focului de tabara…!

Clienta fidea, nu mai vreau card de fidelizare…!

        Trafic, lumini, luminite, vant, lume agitata, plase, plasute, s-a terminat sticla de apa, mi-e foame, mai am umpic… se intuneca, semaforul e verde, intersectia s-a blocat, ah, am prins un loc de parcare… repede, sar din masina, mai am 20 de minute si se inchide magazinul. Intru, ochesc raftul, apuc repede 2 produse, stau la coada…    ” Stimati clienti, va multumim pentru vizita dvs si ne bucuram sa va salutam si alta data. Apreciem intelegerea dvs pentru ca inchidem in 20 de minute…” Ah, la fix. Nu plec fara cumparaturile mele. Am zis!

Ajung la casa, e coada lunga dar merge repede. Aveti card de client? Deschid portofelul si incep sa scotocesc… Da am cu siguranta… Imi dau silinta sa-l gasesc repede…dar am ataaaatea carduri: Card de fidelizare de la o drogherie, de la un butic dragut cu haine italiene, de la centrul de infrumusetare, de la un magazin de accesorii, de la companiile aeriene, de la supermarket (evident! ), de la o alta drogherie- cu produse bio , de la un centru comercial enorm… de la benzinarie si spalatorie auto… de la magazinul preferat de mobila si decoratiuni interioare… de la banca, atat cardul de debit cat si cardul de credit… si evident de la asigurarea de sanatate, ca fara chip-ul acela nu ma primeste nici un medic… Sincera, ar mai fi cateva pe care le-am lasat acasa ca nu mai aveau loc in portofel…

Cat de genial… orice om isi poate face un tablou despre stilul meu de “consum” doar dupa cardurile insirate mai sus.

Cardul de clienti este unul dintre cele mai reusite instrumente de marketing direct, pentru ca ofera informatia despre clientul in sine si il “leaga” excelent de compania in cauza. Evident, daca aceasta din urma este capabila de a atrage clientul intr-un mod inteligent si atractiv.

Facand o comparatie simplista intre celelalte instrumente de marketing directe ( couponing, online marketing, mobile marketing – sms si mms- , directmailing, directresponse post, telemarketing si publicitate neadresata direct – prospecte, pliante) si cardul de clienti, gasesc un punct definitoriu si deseori decisiv: cardul “ajuta” la cursa de lunga durata, ofera perspectiva si deschide, firmelor inteligente, nenumarate porti spre clientii fideli.

Daca stiu ca la supermarketul XX am diverse avantaje pentru ca imi fac, in mod regulat, cumparaturile acolo, evident ca voi evita un alt supermarket la care nu primesc nici un bonus. In fond, platesc ( aproximativ) aceiasi bani.

Intr-un final, ce mai conteaza daca nu e un secret ca prefer pasta de dinti XX, ca merg la cumparaturi de obicei in weekend sau cu 30 de minute inainte de inchiderea magazinului, ca am o crema de zi preferata pe care o cumpar de mai bine de un an, ca n-am incercat niciodata Sangria la sticla…. Cineva, undeva, imi cunoaste comportamentul de consum cu siguranta mai bine decat l-am analizat eu vreodata…. Asa ca, draga “Cineva” sa traiesti!

P.S. Situatie ipotetica sau nu prea..: ma intreb daca va veni vremea in care voi merge la supermarket, voi face cumparaturile, si la ajunsa la casa de marcat, mi se va aduce aminte ca am uitat X sau Y lucru pe care il cumpar de obicei… Ar fi un tool foarte bun, deoarece e chiar enervant sa uit lista de cumparaturi acasa ( daca m-am obosit sa imi fac vreuna), dar si mai enervant este ca, de fiecare data cand ajung cu toate plasele acasa, imi dau seama ca am uitat sa cumpar ceva foarte important

De Sarbatori…

va doresc multe, multe momente calde, sper ca ati avut un Mos Craciun inspirat si ca veti intampina 2008 zambind!

p.s. Mmaja calatoreste.. ca sa aiba material de scris

Un Mos’ Nicolae fericit!

Draga Mos Nicolae,

chiar daca unii adulti nu te mai iau in serios, eu nu sunt adult astazi si tot te iau in serios. Ma bucur ca existi.
Lista mea nu e foarte lunga, dar m-as bucura sa o citesti pentru ca sunt un ne-adult cuminte. Deseori. Iar cand nu sunt, sa stii ca nu a fost vina mea niciodata, cu siguranta!

In plus, te anunt ca papucii mei, adica toate perechile…sunt foarte curati.

Cititorilor mei te rog sa le aduci multe zambete calde de la oamenii dragi si multa liniste sufleteasca, daca se poate cu aroma de scortisoara si vanilie, ca sa simta Sarbatorile autentic si armonios.

Iar mie… cu mine ai fost bland, bun si darnic tot anul. Eu te astept la o cafea si-un tort, sa-ti multumesc pentru ca, de multi ani, mi-ai adus primii fulgi de nea din iarna

Va doresc un Mos’ Nicolae inspirat si fericit!

Suportul tehnic pentru programul “Dragoste”

Client: Buna ziua! As avea o nelamurire tehnica in legatura cu programul “Love.exe” pe care l-am primit azi de la dvs!

IT- Support: Sigur, va ascult!

Client: Recunosc, nu sunt expert in ale calculatoarelor, si nu reusesc sa instalez programul. Ma puteti ajuta, va rog?

IT- Support: Cu cea mai mare placere.

Client: Ce ar trebui sa fac prima data?

IT- Support: Pentru a instala programul “Love.exe” trebuie sa faceti primul pas: deschideti-va inima, va rog!

Client: OK…am gasit butonul pe care trebuie sa apas pentru a-mi deschide inima. Insa am o problema: am multe programe care ruleaza in paralel, toate “*.exe”. Pot totusi continua instalatia cu “Love.exe”?

IT- Support: O secunda, spuneti-mi va rog ce programe ruleaza in paralel?
Client: Mhmm… pai sa vedem. Avem asa: Inimizdrobite.exe, Lipsadeincredereinmine.exe, Cercvicios.ppt, Neintelegere.com…. si ar mai fi cateva… Ah!!! Si Nesiguranta.exe incepe acum sa ruleze…

IT- Support: Am inteles. Am o veste buna: Love.exe va sterge automat Inimizdrobite.exe din calculatorul dvs. Va ramane cu siguranta undeva pe hard, insa nu va intra cu alte programe in conflict.

Se poate intampla ca, temporar, Lipsadeincredereinmine.exe sa fie suprapus cu modulul Enormaincredereinmine.exe. Dar asta doar temporar, pentru a obtine ca rezultat modulul Echilibrulincrederiiinmine.exe, care va ramane constant.

Client: Incep sa inteleg… si acum ce trebuie sa fac?

IT- Support: Urmatorul pas este crucial: trebuie sa inchideti definitiv urmatoarele programe: Subpresiune.com, Gustamar.exe, Dezamagire.ppt si Suparare.jpg.

Doriti sa le inchideti…acum!?!

Client: Ahmm… mhmm… mi-as dori mult asta. Dar nu stiu cum… Cum sa le inchid?

IT- Support: Sigur ca va pot indruma, insa pasii trebuie sa-i faceti singur. Mergeti in meniul “Sart”, in

Despre surprize…

Cand eram copil reuseam sa le dau parintilor mult material pentru brainjogging: descopeream fiecare cadou pe care-l ascundeau prin casa inainte de Craciun sau de ziua mea.   Depasind etapa in care mai credeam in Mosu’,  curiozitatea mea, care a avut mereu cote mari, m-a transformat intr-o enciclopedie mergatoare si vorbitoare, cu una dintre specializari pe tema “unde e lucrul X si Y, de mult ratacit prin casa?”.

O data, venita de la scoala, stiam ca trebuie sa gasesc niste oua Kinder prin casa. Eram sigura, mama imi dadea de ceva vreme cate unul pe zi. Si nu intelegeam de unde are ea cate un ou cu surprize dimineata pregatit. Aveam o placere aproape diabolica in a colectiona surprizele acelea haioase.

Evident, am descoperit repede colectia mamei de oua surprinzatoare…sa fi fost peste 30. Le-am luat pe toate, le-am insirat pe covorul din bucatarie si am inceput sa le desfac tacticos. Nu am reusit sa mananc toata ciocolata, dar montasem aproape toate surprizele cand m-a gasit mama “in actiune”. Pierdusem notiunea timpului…era ora cand trebuia sa se intoarca acasa.

Prea mirata nu a fost mama, dar a doua zi n-am mai primit oul cu care eram obisnuita. Si nici a treia zi… si nici saptamanile viitoare. Pana cand am inteles: mi-am stricat singura surpriza.

De atunci stiu ca si cadourile previzibile au surpriza lor. Este magia cu care un om drag iti pregateste un cadou, toata dragostea oferita, dragoste care incepe de la gandul frumos de a-ti oferi ceva… si nu se termina nici macar la imbratisarea si zambetul cu care iti inmaneaza cadoul.  De atunci am incetat sa mai caut inainte cadourile de Craciun, desi adeseori stiam ce mi se pregateste. Si am inceput sa ma preocup de a gandi mereu cadouri speciale pentru cei dragi mie.

Asa a invatat un copil bucuria de a oferi o farama de suflet…

Imaginea ta in oglinda

Unul dintre trendurile cele mai tari in HR sustine ca angajatii sunt cartea de vizita a oricarei companii, firme, institutii… Da, corect, incepand de la portar si terminand la managerul general, fiecare membru al unei companii contribuie la imaginea acesteia. Unii au un impact mai mare la acest styling general, iar altii un impact mai mic…

Dar…cum ramane cu clientii? Ei sunt, in fond, nu numai “sursa principala de venit”, ei reflecta pozitia si atitudinea companiei pe piata. (Si nu e o noutate ca orice client isi va spune parerea despre companie, de fiecare data cand va avea ocazia si cheful sa o spuna )

Unul dintre motivele cheie: Cele mai bune contracte/ proiecte/ oferte/ cei mai buni clienti se obtin, in general, prin recomandari. Compania in cauza poate sa stie ca a fost recomandata sau nu, dar clientii cam au grija sa se intereseze in prealabil. In fond, publicitatea cea mai eficienta este prin…scuzati exprimarea… “gura targului”.

De fiecare data cand am avut nevoie de un serviciu, de orice fel ar fi el, ca e vorba de medic, de IT consultant sau de femeie de serviciu, am incercat sa intreb intai cunostiintele. Am cerut referinte, am ascultat experientele altora si am ales. Iar daca nu gaseam ce cautam astfel, incercam si “la rece”.

Si de fiecare data remarcam: daca X e clientul (multumit) al companiei Y, atunci stiu relativ clar cam ce poate compania, ce stil de munca are, ce valori, ce capacitate de a se adapta la cerintele clientilor, etc.

Cred ca vremurile in care o companie are clienti prost selectati vor apune curand, si asta drastic. Jocul de-a “pot acoperi si satisface nevoile oricarui client” are nevoie de resurse investite, de multa munca, de (si mai) mult timp (cel mai pretios), si nu in ultimul rand, de bani. Iar o consecinta imediata este reputatia companiei si pozitia ei pe piata.

( Nota bene: clientul prost selectat este acel client, al carui nivel si ale carui valori nu se potrivesc de nici o culoare cu valorile companiei, care nu apartine targetului vizat oficial…etc… clientul nepotrivit nu este nici blond, nici saten… si poate fi un om chiar simpatic dealtfel).

O ultima idee:cand vorbesc despre client ca oglindirea imaginii companiei, nu inseamna ca un client apartinand targetului vizat , dar care este mai “altfel” (coleric, isteric, ciudat, etc), dauneaza. Atata timp cat este multumit, aprecierea companiei de catre public va fi cu atat mai …interesanta!

Oglinda, oglinjoara, spune-mi, cine are cel mai tare renume din tara…?

Happy branding!

The To Do List vs The To Be List

Recunosc, sunt un om cam imprastiat si zapacit, insa am o “ordine in dezordinea mea”. Si stiu ca nu sunt singura care-si face mii de “To- Do” lists, care scrie post its si isi seteaza pt siguranta si alarmele la telefon.

Ca trainer, mi se adreseaza deseori intrebari de genul ” ce sa fac, sa obtin X sau Y, sa reusesc X sau Y …?”.

Sincera, nu consider stilul de intrebare neaparat gresit, dar cred ca o mica metareflexie ar simplifica lucrurile mult mai mult. Concret, pe baza unui exemplu:

Ce sa fac, sunt atat de prost organizat/a?

Ce inseamna asta, de fapt?

Poate… ca imi doresc ordine si claritate in viata. Si poate.. ca doresc sa imi ating scopurile, targeturile, sa-mi indeplinesc anumite dorinte… Sau poate ca doresc doar sa evit momentele neplacute in care uit un deadline, ratez o intalnire, etc… Sau poate mi-as dori un ajutor in setarea lipsei de prioritati…
Parafrazand-u-l pe Epictet, intai ar trebui sa iti fie clar ceea ce doresti sa devii, iar apoi sa faci ce ai de facut.

Si atunci:

• defineste tinta clara ( “vreau sa fiu un bun strateg”)
• informeaza-te ( de la altii, din carti, online, de la coach sau trainer…)
• din ansamblul de informatii, selecteaza doar elementele realizabile, realistice si care ti s-ar potrivi
• si… creeaza-ti drumul tau, in tempo-ul adaptat tie…

Personal recomand uneori compararea listei de “to do” cu lista “to be”. Ceea ce fac ( “to do”) armonizeaza ceea ce vreau? In acel moment, poti stii daca drumul ales te conduce acolo unde iti doresti. Iar daca nu, acest drum se poate adapta oricand…

…

“I would much rather have regrets about not doing what people said, than regretting not doing what my heart led me to and wondering what life had been like if I’d just been myself.”  

Brittany Renée

Haina-l face pe om…si pe postas!

Ma grabesc spre o intalnire, cam zapacita, nu imi place sa ajung tarziu. Cobor din lift scormonind in geanta dupa ochelarii de soare. Punct ochit, punct lovit.

Ajung la parter si constat ca e cam semi-intuneric pe casa scarii. In fata liftului, un tip intr-o uniforma inchisa la culoare, cu un morman de scrisori si pachete in brate si o geanta mare de postas atarnand pe umar. Spontan ii spun: “ce bine! poate am primit deja pachetul comandat saptamana trecuta!” si ii raspund salutului prietenos. “Aveti si pt mine ceva, nr XX?”

Liniste. Ii zambesc si remarc grimasa foarte ciudata ” Eu nu sunt postasul!!!!”

Oops.

Revin seara acasa. Astept liftul ( stiam eu ca e mai sanatos pe scari dar…). Se deschide usa si revad “postasul” impreuna cu vecinul meu model. Din franturile lor de discutie mi-am dat seama ca erau colegi de bransa.

Pentru ca de data asta am si aprins lumina pe scara, ma uit ca nu era imbracat, de fapt, in uniforma… erau doar haine de aceeasi culoare si geanta in stilul trendy… ca si blugii prespalati, cam acelasi efect il avea si ea. Dar hainele semanau cu o uniforma…

“Postasul” se uita ciudat (si cam iritat, ce-i drept) la mine. Eu zambesc si ma sustrag de la orice conversatii…imi venea sa rad si abia mi-am adus aminte de “bunele maniere”. Imi inghit replicile ironice in sec si plec.

Oops.

Spre seara citesc revista presei online si vad poza vecinului meu, care este model, intr-un articol despre o prezentare de moda. Click. Dupa click, poza cu el si cu postasul meu.

Oooooooooooops!!

Tocmai am confundat un model de calibru international cu un postas?

Stiu, nu imi e rusine. Ce sa-i fac daca e barbat si nu le are cu hainele….

OOH – or OOOOOhhhhaaahhhaaaaaa :)

 Don’t look. If you can!

And I mean the advertising related “OOH”, what were you guys and gals thinking of?

OOH relates basically to the “out of home” advertising, but OOH is so much more than that.

Literally, each advertising thingie which reaches you, as a consumer, out of your home, is oh, uh, ermm sorry, OOH.

Beyond that, add the advertising elements which might reach you in your home / mobile office, because they are designed such as. ( nope, internet is not included, nor is the print field). In this category you might find stuff like the hotel lobby OOHs or other in/outdoor trades.

The billboard is one of the most common means of OOH (out of home and smashing your view wherever you are). The fascinating billboard trend is, at the moment, to set them where you, as a consumer, can’t not look.

Like in front of a huge traffic light. Or the subway billboards, which present the news while people are waiting for the subway and add promotional spots inbetween.

So, don’t look, if you can…. because they are always in your way, these OOHs

cum sa aplici pentru un job ( IV)

Scrisoarea de intentie
Cel mai amuzant e cand un candidat vrea sa-mi testeze abilitatea de a citi: “Ma numesc Floarea Vasile si am 24 de ani. Sunt domiciliata in orasul Ploiesti.”
Pai cand am dosarul doamnei Vasile pe masa sau cand deschid Cv-ul in format electronic vad primele randuri si stiu ca: se numeste Floarea Vasile, are 24 de ani si domiciliul in Ploiesti. Sau era de fapt un memory test?

Cum sa aplici pentru un job (III)

Intrebarea cheie: Stii cui ii scrii?

Raspunsul ar trebui, ideal, sa il ai inainte de a incepe scrisoarea de intentie si pregatirea/ retusarea CV-ului.

Conteaza pentru: a gasi “aceeasi lungime de unda”, a te adapta cerintelor, abordarea personala. Sau altfel spus: pentru a reusi sa te distingi din sute de candidati.

Documenteaza-te! Orice informatie te ajuta!

• Versiunea 1: Viitorul tau angajator recruteaza direct (si nu anonim)

Fiecare firma, fie ca are 2 sau 500 de angajati, si-a format un stil aparte. Probabil ca l-ai ghicit din anuntul de recrutare (era scris foarte formal sau o adresare personala, amicala- colegiala? Cu ce font era scris?) iar daca nu, ai foarte multe posibilitati:

Cum sa aplici pentru un job.. (II)

Get ready for the blind date!

• Interviul nu incepe cand ajungi la ora/data stabilita si iti vezi posibilul sef. Asta daca ajungi. Adevaratul interviu incepe cand angajatorul sau headhunterul iti citeste CV-ul. Continua cu telefonul/ emailul si interviul devine punctul culminant si decisiv.

De aceea iti sugerez sa

Cum sa aplici pentru un job.. (I)

In perioada de absenta de pe blog am demarat, printre altele, diverse campanii de recrutare. O experienta geniala Constat ca in Romania lipseste o educatie generala in domeniu. Prin aceasta serie de articole veti putea invata ce inseamna aplicarea la un job, cum gandeste un angajator, Do’s and Don’t’s ..si probabil veti gasi o multime de idei.

Linii generale

• conformeaza-te cerintelor de aplicare ( prin posta, online, pe site-ul de recrutari, pe site-ul companiei etc.). Fiecare head hunter /angajator are stilul lui de a sorta CV-urile.
  Nu e nimic mai enervant decat sa

totul va fi bine…

iar daca nu e bine…inseamna ca nu s-a sfarsit. dar daca e bine, nu trebuie sa fie sfarsitul… probabil un nou inceput

… un vechi credo, de care am nevoie din cand in cand… si partea buna e ca… reusesc sa cred in acest credo…

poate la asta se gandea si melcul.

am revenit

superb sentimentul de a reveni pe blog dupa mai mult de cateva saptamani planificate de absenta…
a fost o perioada foarte intensiva pentru mine si nu asta e adevaratul motiv pentru care nu am mai scris (nu neaparat), ci faptul ca am simtit ca am nevoie de o pauza.. de scris…

ca trainer sunt inconjurata de multi oameni si am o raspundere in fata lor, stiu ca orice le-as spune, absolut orice are o rezonanta… mai stiu ca si orice mesaj nonverbal, dar gandit, are o rezonanta… intr-un anumit moment din viata lor. si in aceasta perioada de “re- formare” mi-am luat timpul necesar sa fiu demna de raspunderea mea, fata de fiecare persoana in fata careia…exist. fiecare… de la doamna simpatica intalnita in lift pana la clientul plin de asteptari… de la prietenul cu care imi scriu mailuri saptamanale pana la tine, cititorul intamplator al acestor randuri…

cum sa primesti/ accepti un feedback

Desi feedback-ul se “bucura” de o conotatie mult prea negativa, nu trebuie confundat cu simpla critica. suntem oameni si mereu in schimbare, iar un feedback de calitate poate aduce perspective noi la momentul potrivit, chiar daca noua ni se pare ca totul e excelent.
Cunosc foarte multe persoane care “se obosesc” sa ceara mai mereu feedback, interpretand asta ca punctele de vedere pe care ei le omit in procesul de dezvoltare (personala sau profesionala). si totusi, sa dam feedback stim, si ce facem cand il primim?

Unele idei:

cum sa dai feedback de calitate

deseori apreciez oamenii care inlocuiesc termenul “critica” si folosesc feedback. superb.
metoda recomandata de mine este “the sandwich feedback”, preluata din NLP- Trinergy (dezvoltata de R.Braun)

1. Folosind cele 5 simturi, (vaz, auz, miros, gust, kinestetic) se vor da 3 elemente pozitive si semnificatia lor pt mine (cel care da feedback-ul).

2. Propunerea de imbunatatire ( critica propriu-zisa nu mai e critica, e o propunere).
- pentru a fi mai usor, sugerez

indragostiti dupa 50 de ani de casnicie

da, mai exista si oameni de genul asta. am intalnit un astfel de cuplu, mergeau mana in mana pe strada la cumparaturi. fascinant, cu ce privire o privea el pe ea.
intrasem in discutie si am observat caldura extraordinara pe care o iradiau amandoi, dragostea fata de oameni, zambetul pe buze..
secretul pentru ca se mai iubesc si azi? ” am invatat sa ne iubim defectele la fel de mult cum ne iubim calitatile. defectele nu trebuie ignorate, sunt o parte din noi”.
si totusi, langa acelasi om…de atatia ani… iar el mi-a raspuns: “ea este si astazi o femeie plina de mister. o iubesc pentru ca ma indragostesc de ea in fiecare secunda. si dragostea creste”.
rupt dintr-un film? din vreo poveste cu feti frumosi? nope. real. foarte real.
WOW!

how to give a bad news

evident, exista situatii incomode in care suntem in cercul vicios “wrong person-wrong place- oh so stupid timing”. si? pentru ce e asta o ocazie? simplu: pentru a iesi din cerc. cum? si mai simplu…o amica imi spunea “mai de fiecare data cand cineva ma intreaba prea insistent cum imi mai merge si ce mai fac urmeaza o veste proasta”. normal, daca acel “cineva” isi ia postura de victima in serios ( “de ce tocmai eu sa fiu cel/cea cu vestea proasta…? cum s-o menajez pe persoana respectiva) si uita de fapt ca n-ajuta cu nimic (chiar daca da “bine” si chiar cu bune intentii).
sau ar mai fi varianta

“comunicarea interna”

foarte multa lume ma intreaba care este elementul esential in comunicare. (parca ar fi doar unul). totusi, una dintre conditiile mele este sa functioneze comunicarea interna, iar cand spun interna ma refer la cea din “mine”, ca om.
se spun prea des cuvinte mult prea mari, gen empatie, intelegere fata de partenerul meu, tehnici, strategii, cand de fapt eu, ca om, uit sa constientizez rolul meu in procesul de comunicare in care ma aflu. chiar ma vad acolo? ma aud? ma simt? imi dau seama ce mesaj vreau sa trimit? doar apoi pot pretinde ca as vrea sa il inteleg pe celalalt. sa ii fac un “rapport”, un “P-O-L” ( Pacing-outing-leading) si alte cele…

de ce facem un curs?

chestia geniala la acest blog este ca pot vedea termenii introdusi de voi, cititorii, in motoarele de cautare. si una dintre cele mai geniale intrebari este “de ce facem un curs?”, genial pentru ca tu, ca om, ti-ai pus problema asta.
eu tin cursuri si particip la cursuri pe diverse teme, cred ca nu ma voi opri din a invata efectiv decat atunci cand nu voi mai fi. si intalnesc tot felul de oameni, unii cu asteptari marete (“daca stiu cinci tehnici de comunicare voi schimba lumea”), altii fara asteptari dar cu speranta de dezvoltare (personala, profesionala)… insa excelenta o recunosc mereu in setea de cunoastere, excelentii adevarati sunt aceia care stiu ca invatatul e de fapt un joc si le face placere.
de ce faceti voi vreun curs?

chiar ar trebui sa iau viata “in serios”?

interesanta expresia asta, “sa fim seriosi” – cand e vorba de vreo chestie “importanta”. eu n-am fost niciodata “serioasa”, nici cand mi-am dat BAC-ul, nici cand am avut primul training de comunicare de tinut in fata unor ochi foarte curiosi, nici cand m-am maritat si nici macar cand a murit cineva drag mie… de ce sa fiu serioasa cand viata e un joc iar eu ii pot influenta regulile? de ce sa nu accept sa intru in joc si sa ma simt bine, degajata in propria-mi piele? de ce sa ma obosesc sa imi incrunt fata si sa facilitez ridurile inutile cand as putea sa zambesc? de ce sa fiu serioasa cand merg pe strada grabita spre vreo intalnire importanta cand as putea sa intru in joc si sa observ bucuria copilului care imi zambeste strengar?

pai…sa fim seriosi… o viata avem, tocmai pe unica viata sa o irosim prin a fi seriosi? ))

“si ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”

sincera detest intrebarea asta pentru copilashi. de unde sfantul sa stie copilul ce meserii vor exista in 10-20 de ani, cand e el deja “destul de mare” ca sa munceasca. sau visa careva sa devina cercetator stiintific pentru publicitatea niselor….?!
sau trebuie copilul sa isi dezvolte deja tipare clare si sa aiba si habar despre toate celelalte idei marete…ce face un medic, un politist, un profesor…

daca faci acelasi lucru, vei avea aceleasi rezultate…

iar daca doresti sa obtii alte rezultate, fa altceva!

acesta a fost pentru mine un fel de motto care m-a insotit in ultimele zile.

“Cum” si nu “de ce?” -> fact based marketing

subliniam de multe ori in discutii si traininguri importanta intrebarilor. vad in special problematica intrebarea in sine in diverse relatii cu clientii: ei vor o solutie.acum.viabila.. si sunt intrebati “de ce?”

NO-GO!!! clientul nu vrea si sigur nu are chef sa isi motiveze decizia. si daca il vom intreba “Cum?” nu vom face asta pt a ne pune bine pe langa el, ci pentru a ne deschide usa spre rezolvarea problemei lui: solutia rapida, viabila.

una dintre greselile capitale in comunicare

un alt client si cunostiinta mai veche de-a mea se plangea adeseaori ca are probleme foarte mari cu angajatii, mai ales in relatia cu clientii. m-a rugat sa il ajut.
echipa e amestecata (oameni din diferite background-uri, si mai diferite interese) si sunt cu totii politicosi si punctuali, isi fac treaba insa totusi 80% din jobul lor este “la vedere”, au de-a face cu clientii (actuali sau potentiali).
seful lor m-a rugat sa gandim niste traininguri de comunicare externa pentru a imbunatati acest aspect si am fost invitata azi dimineata la o cafea la firma. doream sa imi fac o imagine despre politica interna a firmei (daca e vreuna) si despre team.
what is wrong in this picture?

teoretic si practic

teoretic mi-am propus azi dimineata sa scriu despre o noua strategie de comunicare adoptata de NLP. teoretic ma mai gandeam ca ar fi interesant sa scriu despre un nou curs pe care il voi tine, despre discutiile cu “clientii” si despre delegatia de cateva zile.

practic voi scrie si despre toate temele acestea, candva. dar practic am fost nevoita dimineata sa fug pana la supermarket si sa fac niste cumparaturi, deoarece nu mai aveam mancare in casa. m-a oripilat atmosfera generala:

Cea mai adevarata comanda la McDonald’s :)))))

Bascaliosii ma surpind cu super idei in newsletterul lor. si m-am gandit sa va spun si voua cum trebuie de acuma sa va prezentati la McDrive!

Restaurante mici- efecte “speciale” maaaari!!!

Recent am observat ca in Viena nu se mai “poarta” restaurantele mari, cu prea multe locuri… (nu ma refer la fast food). Sunt prea mari, chelnerii prea putini si neatenti (mai ales la dorintele speciale, “fara sare, doar cu ulei de masline, inca o bere va rog!”) si apare sentimentul de anonimitate chiar si printre clientii fideli.
In schimb restaurantele mici (cu vreo zece mese) se bucura de multi fani. De ce sunt atat de trendy? Motivele ar fi:

Probleme existentiale in concediu

In sfarsit ajunsi la hotelul mult asteptat, dupa vreo 6 ore de condus pe autostrada si de evitat radarele. Tot ce imi doream era un dus rapid si un cocktail bun, deja ochisem barul foarte misto amenajat cu muzica buna (dupamasa era Norah Jones, one of my favourites).
Am lasat bagajele, ne-am echipat si plini de entuziasm dam fuga la bar. Deja aveam doldora de pliante adunate si de planuri pentru urmatoarele zile: trebuie sa vedem aia si cealalta, sa innotam, sa dam pe la sauna… and so on.
Ne asezam comod pe niste fotolii enorme intr-un design modern si chelnerul simpatic ne recomanda cocktailul casei. Super! Langa noi un cuplu pe la vreo 30 de ani. El fuma plictisit, ea avea o fata acra parca a muscat dintr-o lamaie. sau din mai multe.

Mi-e dor de duca!!

aseara a venit vecinul meu in vizita. m-a intrebat daca am timp sa bem o cafea (a se citi sa stam la povesti). well, why not! chiar daca nu aveam timp, interesul meu era din ce in ce mai ridicat ( oare ce a mai “copt” de data asta?)
cum il cheama pe vecinul meu n-am sa va spun, e unul dintre fumosii aia care pozeaza cu diverse don-shoare gen naomi sau claudia si care organizeaza diverse concursuri de miss. jobul de vis pentru fiecare barbat? mda, el e exceptia, e gay ))) dar nu conteaza asta.

NLP- un curs intensiv

Daca se asteapta cineva sa scriu momentan despre ce am invatat intr-un curs intensiv NLP in ultimele doua zile, imi pare rau, va voi dezamagi. Asta se gaseste in diverse carti si nici nu cred ca as avea energia necesara sa scriu romane momentan.
Daca cineva doreste sa afle mai multe despre impactul unui asemenea curs, go ahead and enjoy

siguranta la volan – fiecare secunda conteaza

dimineata m-am trezit foarte morocanoasa. dormisem cateva ore (mult prea putine) si la 7:30 fix trebuia sa ma prezint la un training de siguranta la volan. numai de asta nu-mi ardea mie: sa ma trezesc la 6, sa conduc pana in celalalt capat de oras si sa pierd toata ziua la centrul ala nenorocit cand eu am atatea de facut.
acum regret parerile mele matinale enorm!!!

Oameni diferiti si totusi prieteni apropiati

Exista prieteni si prieteni, cati oameni atat de diferite feluri de prietenii. Si totusi in seara aceasta mi-am dat seama ca sunt “bogata”: exista oameni pe care nu-i vad prea des (poate o data pe an), dar carora le-am oferit o bucatica speciala din sufletul meu!

Offset – film cu gust amar

Offset se vrea a fi ecranizarea unei povesti de dragoste: Brandusa (Alexandra Maria Lara) trebuie sa aleaga intre seful si in acelasi timp iubitul ei bucurestean si noul iubit neamt.
So far so good, suna promitator. Si m-am dus la film, eram chiar incantata sa vad un film cu si despre romani sau romania.
Mi-a lasat un gust amar si o parere de rau ca n-am facut ceva mai bun in acea seara.
Ce am vazut? Pe langa povestea fada, deloc amuzanta sau captivanta, ca una trebuie sa aleaga intre doi barbati diferiti (chestie care o pot foarte bine vedea in orice telenovela), s-a pus accent pana la limita nesimtirii pe stereotipie.

Un dentist simpatic

chiar daca am vreo 3 medici stomatologi in familie, sunt prea departe sa merg de fiecare data la ei. Iar in Viena am trait multe experiente nefericite cu aceasta bransa. Dar, spre bucuria mea, L-am gasit! Pe EL, Dl. Doctor care are habar si idee despre ceea ce face, care e amabil, stie sa glumeasca si are grija sa nu doara nimic!
Daca ar stii doar cat l-am cautat, noaptea cand am mers la urgenta si mi-au cerut 300 de euro pe un calmant (da da, coruptia e peste tot), anii trecuti in mijlocul Sarbatorilor de iarna cand mi-a distrus un nerv si innebuneam de durere, lunile trecute cand un alt stimabil medic dorea sa-mi “lucreze” vreo doua masele fara anestezie… Un cosmar. Dar El s-a mutat pe strada mea si i-am facut sceptica o vizita. De atunci merg cu cea mai mare placere la stomatolog.